Câți ani trebuie să muncești ca să îți cumperi un amărât de apartament

Tuesday, 20 October 2015, 13:04, Sursă: REALITATEA.NET

Ca să devii proprietarul celui mai amărât apartament din Capitală, trebuie să îți dedici mulți ani din viață doar pentru plata datoriei. Vestea bună: este mult mai ușor să îți iei azi o casă decât în urmă cu 7-8 ani, când economia "duduia".

Adaugă părerea ta

Un apartament de două camere şi 50 de metri pătraţi suprafaţă utilă în Capitală este mult mai accesibil pentru români în ziua de azi decât în perioada de boom economic, potrivit unei analize Coldwell Banker.

O astfel de locuinţă necesită acum aproape 11 ani de muncă, în timp ce, în 2008, la vârful boom-ului economic, ar fi costat aproape 33 de ani din viaţă.

"Programul Prima Casă şi reducerile succesive ale dobânzii de politică monetară efectuate de către Banca Naţională au rezultat într-o ieftinire a creditelor ipotecare în lei, astfel că în prezent există oferte de împrumut cu o dobândă apropiată de cea oferită prin programul Prima Casă. Astfel, cumpărarea unei locuinţe noi este acum de trei ori mai accesibilă decât în perioada de boom economic, datorită scăderii preţurilor de vânzare şi creşterii salariului mediu net", se arată în analiza citată de Economica.net.

Astfel, dacă în 2008 achiziţionarea unei locuinţe noi cu o suprafaţă utilă de 50 metri pătraţi necesita aproape 33 de ani, acum durează doar 10,8 ani, ţinând cont de salariul mediu net, de cursul de schimb leu/euro şi de preţul mediu pe metru pătrat.

Potrivit sursei citate, după ce în 2014 numărul de locuinţe construite s-a apropiat de vârful dinaintea crizei economice, 2015 va fi un an record, cel mai bun din istoria pieţei rezidenţiale româneşti.

Pe ansamblul întregului an vor fi finalizate peste 11.000 de locuinţe noi în Bucureşti şi împrejurimi, iar stocul de case noi aflate la vânzare în Capitală va ajunge la aproximativ 14.000 de unităţi, cu circa 350 de proiecte rezidenţiale noi.