Bărbat acuzat că a participat la comiterea unei crime în Italia, prins la Bacău

Thursday, 19 June 2014, 11:45, Sursă: Mediafax

Un bărbat din județul Bacău pe numele căruia există mandat european de arestare emis de autoritățile italiene a fost prins de polițiștii din Bacău și va fi extrădat, fiind acuzat că a luat parte la uciderea unui alt băcăuan, în Italia, victima fiind lovită cu cruzime și aruncată apoi într-o groapă.

Adaugă părerea ta

Bărbatul, Mihai C., în vârstă de 47 de ani, din comuna Săuceşti, este acuzat că ar fi participat la comiterea unei crime în Modigliana, provincia Forli-Cesena din Italia, în vara anului 2010, când un bărbat din Bacău, care lucra acolo ca cioban la o fermă, a fost ucis cu cruzime.

Conform anchetatorilor italieni, victima a fost legată de glezne şi braţe cu bandă adezivă şi lovită cu violenţă în mod repetat, cu bâte şi alte obiecte contondente. După ce i-a fost strivit capul, bărbatul a fost aruncat într-o groapă.

Principalul suspect în acest caz este nepotul victimei, un tânăr de 27 de ani, care a fost arestat în vara anului trecut şi închis într-un penitenciar din Italia.

Pe Mihai C., autoritățile italiene, care au emis pe numele acestuia mandat european de arestare, îl acuză că a participat la comiterea faptei, infracţiunile pentru care este căutat fiind omor şi furt. Conform autorităților judiciare italiene, la comiterea crimei ar fi participat mai multe persoane înarmate, care i-au furat victimei câteva mii de euro, telefoanele mobile şi actele.

Anchetatorii spun că între victimă și autorii crimei, toți din Bacău, ar fi existat un conflict mai vechi pe fondul unei moşteniri din judeţul Bacău. Bărbatul de 47 de ani care a fost prins de polițiștii băcăuani a fost dus la Parchetul Curții de Apel Bacău, unde i-au fost prezentate acuzațiile. El le-a spus anchetatorilor că este nevinovat și că în momentul în care a aflat că acel consătean şi-a ucis unchiul în Italia a mers la poliţie şi a spus ce a auzit.
Bărbatul urmează să fie extrădat în Italia pentru cercetări.

"Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a dispus reţinerea acestuia pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi declanşată procedura de predare către autorităţile italiene", a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău, Narcisa Butnaru.