Analistul economic Aurelian Dochia spune că majorarea deficitului bugetar, ca urmare a măsurilor anunţate de Guvern, înseamnă o creştere a dobânzilor la care Statul se împrumută, românii urmând să achite o notă de plată din ce în ce mai mare. De asemenea, România riscă sancţiuni de la Bruxelles.
Măsurile anunţate recent de Guvern vor creşte deficitul bugetar. Preşedintele Consilului Fiscal, Ionuţ Dumitru, a declarat că măsurile anunţate vineri de Guvern referitoare la majorările salariale ale bugetarilor, creşterea punctului de pensie etc vor conduce la o creştere a deficitului bugetar la peste 4% din PIB fiind depăşită ţinta de 3% din PIB.
Analistul economic, Aurelia Dochia a explicat, pentru MEDIAFAX, că acest lucru înseamnă că, vor creşte costurile de împrumut al Statului, iar românii vor avea de achitat o notă de plată din ce în ce mai mare.
"Evident că aceste împrumuturi sunt plătite de noi. Este o iluzie că ne putem împrumuta şi scăpăm de orice grijă. Când aceste împrumuturi sunt pe termen lung, cei care plătesc sunt urmaşii nostri, dar în multe cazuri împrumuturile pe trei-cinci ani, aşa cum sunt cele mai frecvente în România sunt plătite de noi. Am primit nişte bani astăzi, iar mâine trebuie să-i returnăm, plus dobânda. Adică vom avea venituri disponibile mai mari acum, după ce primim banii împrumutaţi, dar în perioadele următoare acestea sunt mai mici. Este o deplasare în timp a fluxului de venituri pe care bugetul Statului îl are", a declarat, pentru Mediafax, Aurelian Dochia.
Acesta arată că, majorarea deficitului bugetar înseamnă nevoia de împrumut mai mare a Statului. Adică Statul va trebui să se împrumute mai mult decât a făcut-o în trecut.
“Asta înseamnă că trebuie să se adreseze pieţelor financiare internaţionale şi la nivel naţional. Statul trebuie să obţină bani, în primul rând, de la băncile de pe piaţa românească pentru a finanţa acest deficit suplimentar, şi la un moment dat, când cererea de finanţare creşte tot mai mult, costurile de finanţare, dobânzile la care trebuie să se împrumute Statul, vor creşte şi ele".