Adevărul: Antena 3 şi doctrina urii. Ghid de utilizare a televiziunii de partid

Friday, 07 November 2014, 22:46 Sursă: REALITATEA.NET

Istoria Partidului Umanist Român, devenit între timp Partidul Conservator, este strâns legată de istoria simpatiilor şi antipatiilor create de trustul lui Dan Voiculescu. Pe rând, liderii politici au fost reevaluaţi la televiziunea omului de afaceri, în funcţie de conjuncturile politice şi Victor Ponta însuşi, actual candidat la Preşedinţia României, s-a aflat în bătaia puştii. Veţi citi, în cele ce urmează, două istorii care se întrepătrund: istoria unui partid-proptea care a contribuit la facerea şi desfacerea guvernelor, PC, şi istoria televiziunii sale, scrie Adevărul.

Suntem în 2005, într-o zi de luni, 27 iunie, ora 18.00. Antena 3 difuzează primul jurnal de ştiri, prezentat de Vlad Petreanu. Emanuel-Mihai Gâdea e angajat de un an la Antena 1, după ce a părăsit Realitatea. Tot acum, partidul lui Dan Voiculescu, proaspăt ieşit din alianţa cu PSD, guvernează alături de PD –ul preşedintelui Traian Băsescu. Este perioada în care şeful statului are, încă, drept la replică pe post.

 “Portretul-robot al prezentatorului de pe Antena 3 este: un jurnalist în jurul a 30 de ani, cu experienţă, astfel încât, dacă apare o ediţie specială, să nu trebuiască să-i spui în cască ce să zică. Un om care să nu vrea să se pună el în faţa informaţiei, ci un om care să scoată informaţia în faţă”, declara Vlad Petreanu, cu puţin timp înainte de lansarea postului care avea să devină, pentru patronul său, un instrument feroce în lupta pentru voturi.

Mai mult pe Adevărul

Alte articole din: ACTUAL
Adaugă părerea ta
Alte articole din: ACTUAL