„Ca urmare a activităţilor de cercetare desfăşurate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals, uz de fals şi fals în declaraţii, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au pus în aplicare 24 de mandate de aducere. Toate persoanele au fost conduse la sediul poliţiei pentru audieri.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, în perioada octombrie 2020 - aprilie 2021, cu ajutorul administratorilor a două societăţi comerciale, ar fi fost întocmite în fals contracte de prestări servicii din care să rezulte că activitatea artistică a bănuiţilor ar fi fost afectată de pandemia de COVID-19”, potrivit IPJ Dâmboviţa.
Persoanele în cauză ar fi obţinut, în baza declaraţiilor întocmite în fals, indemnizaţii din partea Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, fiind creat un prejudiciu de 1,55 de milioane de lei.