"Hârtiile purtau antetul unei asociaţii-fantomă şi conţineau întrebări referitoare la activitatea Guvernului PNL şi a preşedintelui Klaus Iohannis, iar una făcea trimitere la o realizare a Guvernului Dăncilă. Spre deosebire de campania deschisă şi directă a Preşedintelui Klaus Iohannis, PSD recurge la manipulări şi minciuni", susţine Turcan.
"Solicităm inspectorilor şcolari, directorilor de şcoli şi cadrelor didactice să respingă orice formă de propagandă electorală în unităţile de învăţământ. Ne-a fost semnalat faptul că în unele şcoli au apărut materiale de propagandă pro-PSD. Astfel, în judeţul Vrancea, au fost distribuite aşa-zise sondaje cu întrebări vădit tendenţioase. Hârtiile purtau antetul unei asociaţii-fantomă şi conţineau întrebări referitoare la activitatea Guvernului PNL şi a preşedintelui Klaus Iohannis, iar una făcea trimitere la o realizare a Guvernului Dăncilă", afirmă Turcan, luni, într-o postare pe Faceboo.
Ea adaugă că, "spre deosebire de campania deschisă şi directă a preşedintelui Klaus Iohannis, PSD recurge la manipulări şi miniciuni".Turcan aminteşte, totodată, că propaganda electorală este strict interzisă în şcoli.
"Ne dorim o Românie normală, în care şcoala să rămână strict un spaţiu al educaţiei de calitate, nu un canal de propagare a mesajelor politice", mai spune Turcan.