Solistul trupei ungare Karpatia, trimis în judecată pentru rasism după concertul din Miercurea Ciuc

 

Solistul trupei maghiare de muzică rock "Karpatia", Petras Janos Laszlo, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, pentru promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unei infracțiuni contra păcii și omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârșită prin orice mijloace, în public.

Dosarul are ca obiect săvârșirea unor infracțiuni prevăzute de OUG nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii, potrivit unui comunicat al Parchetului General, citat de Agerpres.

Procurorii susțin că cetățeanul maghiar Petras Janos Laszlo, în calitate de solist al formației de muzică "Karpatia", cunoscută cu un repertoriu ultranaționalist și antiromânesc, în mod sistematic, dar în special cu ocazia concertului susținut la Miercurea Ciuc în data de 6 iunie 2014, a promovat idei și concepții naționaliste, atât prin versurile cântecelor, dar și a scandărilor, întrebărilor retorice și comentariilor acestuia efectuate în pauzele muzicale.

Astfel, cu ocazia concertului susținut la data de 6 iunie 2014, prin inserarea ideilor naționaliste în versurile cântecelor, dar și prin dialogul solist-public, Petras Janos Laszlo a indus o stare de surescitare a ascultătorilor care creează în mentalul publicului (compus în majoritate de tineri maghiari) sentimente naționaliste, fiind astfel ușor speculate ideile revizionist-separatiste.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?