Şoc în tenis! O importantă jucătoare, abuzată de tatăl ei

 

Jucătoarea australiană de origine sârbă Jelena Dokic, care s-a retras în 2014 din circuitul profesionist de tenis (WTA), a dezvăluit în cartea sa autobiografică Unbreakable (Indestructibilă) abuzurile verbale și fizice la care a fost supusă de către tatăl ei, relatează site-ul wtatennis.com.

În volumul apărut săptămâna trecută, Dokic, fostă număr patru mondial în august 2002, descrie modul dur în care a fost tratată de părintele ei Danir de-a lungul carierei ei de jucătoare, conform Agerpres.

Câștigătoare a 6 turnee WTA, semifinalistă la Wimbledon în 2000, Dokic a dat dovadă de mare curaj pentru a-și povesti povestea și consecințele devastatoare ale violenței din familie, a apreciat WTA.

''WTA este fermă în angajamentul său de a oferi un mediu respectuos, sănătos și sigur pentru toate jucătoarele din WTA și a lucrat îndeaproape cu Jelena pe tot parcursul carierei sale în circuitul WTA. Ne bucurăm că a reușit în cele din urmă să-și întrerupă tăcerea'', se arată într-un comunicat.

Dokic, 34 ani, susține că această carte nu este o răzbunare personală și dorește doar să-i ajute pe cei care trec prin experiența violenței în familie: ''Nu arăt cu degetul, nu dau vina pe nimeni. Este vorba doar de a merge înainte. Lumea crede că atunci când ieși dintr-o situație a abuzurilor, totul e bine. Dar nu e așa. A trebuit să lupt apoi, am suferit de depresie și am fost la un pas de sinucidere. Mi-am pierdut mult din stima și încrederea în mine. Cartea se numește 'Indestructibilă', dar în final aproape m-a distrus. Tot ce voiam era o vorbă bună de la cineva, voiam să vină cineva să vorbească cu mine, să mă întrebe dacă vreau ceva. Dar nimeni nu era acolo''.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?