Singurul ministru apreciat de USR, după audierile din Parlament: ”Ar putea exista un dialog real”

Sorina Pintea, ministrul Sănătății, a fost audiată luni în comisiile de specialitate. Surprinzător, reprezentanții USR nu au avut critici legate de prestația aceasta. Mai mult, Tudor Pop, deputat USR, care a asistat la audiere, a postat pe pagina sa de Facebook un comentariu mai lung în care precizează că prima oară de când este membru în Comisia pentru Sănătate, a trăit cu senzația că ar putea exista un dialog real între membrii Opoziției și un ministru al Sănătății desemnat de PSD.



Iată postarea lui Tudor Pop:

”Audierile de azi din Comisia pentru Sănătate și Familie, un licăr de speranță.

Astăzi, pentru prima oară de când sunt membru în Comisia pentru Sănătate, am trăit cu senzația că ar putea exista un dialog real între membrii Opoziției și un ministru al Sănătății desemnat de PSD.

Tot astăzi, am simțit că ministrul desemnat ar fi dorit să vorbească mai mult decât i s-a permis în acest simulacru de audieri.

Deocamdată nu îndrăznesc să sper mai departe de această zi, dar modul în care noul ministru a găsit de cuviință să răspundă la o parte din întrebările parlamentarilor a fost chiar încurajator.

Personal, am întrebat-o despre relația Sănătății cu ONG-urile, despre epidemia de rujeolă și campania de anti-vaccinare dusă de anumite organizații și persoane publice, despre amendamentul neconstituțional impus de UMFistan la adresa medicilor care nu au grad universitar.

Totodată, i-am adresat rugămintea de a publica lunar un raport prin care populația și instituțiile să cunoască situația reală a infecțiilor nozocomiale din spitalele publice.

I-am cerut totodată să avanseze măsuri și condiții prin care să încurajeze personalul medical din spital să respecte normele și protocoalele de siguranță și igienă.

Astăzi, chiar dacă punctual, noul ministrul și-a asumat dezastrul din Sănătate. Ceea ce e un mare pas înainte.

Alături de colegii mei Emanuel Ungureanu și Adrian Wiener, începem 2018 cu speranța că va fi un an mai bun pentru Sănătatea românilor”, a scris acesta.

Alte subiecte pe Realitatea.net



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?