Sindicatele i-au cerut preşedintelui să nu se implice în negocierile lor cu Guvernul, potrivit preşedintelui CNSLR Frăţia

Bugetarii ar putea accepta majorarea salariilor în două tranşe, începând cu data de 1 aprilie. Cel puţin aşa reiese din declaraţiile reprezentanţilor sindicatelor care au participat la întâlnirea cu preşedintele Traian Băsescu, la Cotroceni. În opinia sindicaliştilor, această soluţie include şi ideea şefului statului de a institui un moratoriu în cazul creşterii salariilor şi pensiilor, însă nu de şase, ci de patru luni.