Guvernul a câştigat. Sindicaliştii, convinşi de Tudose să renunţe la greva generală

Premierul Mihai Tudose a reuşit să convingă sindicaliştii să renunţe la greva generală. Anunţul nu a fost făcut direct, însă reprezentanţii celui mai mare sindicat din România au afirmat că: "Nu putem proteste pentru scăderea salariului net decât atunci când se va întâmpla acest lucru".



Mihai Tudose a afirmat după negocieri că le-a propus sindicaliştilor un acord prin care să instituţionalizeze cooperarea dintre Guvern şi sindicate.

"Am venit azi împreună cu domnul viceprim-ministru Ciolacu la cea mai mare confederație sindicală, la CNSLR Frăția, din două motive: unul — pentru a le mulțumi pentru ajutorul pe care ni l-au acordat în rezolvarea cât mai multor situații specifice din cadrul sindicatelor pe care le reprezintă și doi — pentru a-i asigura în continuare de toată deschiderea noastră în tot ceea ce înseamnă dezvoltarea României și un trai mai bun pentru oameni. Mai mult, dacă domniile lor acceptă, le-am propus și un acord între Guvern și CNSLR Frăția, prin care să instituționalizăm acest schimb permanent de informații și de lucru pentru oameni", a mai afirmat Tudose.

Prim-ministrul Mihai Tudose a mai afirmat că mai multe multinaționale au anunțat public că nu vor micșora salariile nete. "În ultima săptămână, o mulțime de multinaționale, de companii foarte mari, au anunțat deja public că nu vor micșora salariile nete", a declarat Tudose, la plecarea de la Congresul Național CNSRL Frăția.

De asemenea, reprezentanţii CNSLR Frăţia au afirmat că decizia privind greva generală se va lua astăzi, însă "important este să avem discuţii cu Guvernul".

"Vom vedea în februarie dacă scad salariile nete şi vom căuta soluţii pentru a rezolva aceste cazuri în parte", potrivit sindicaliştilor.

Premierul, Mihai Tudose, încearcă să liniștească sindicatele. Le promite din nou că nu scad salariile în 2018 o dată cu transferul contribuțiilor. Tudose s-a dus la întâlnirea sindicaliștilor CNSLR Fratia. Aceștia decid azi dacă încep protestele. Discuțiile sindicate - Guvern au loc cu ușile închise.

Sindicaliștii de la CNSRL Frăția, confederație care reprezintă aproximativ o jumătate de milion de angajați, decid astăzi dacă intră în grevă generală. Oamenii se tem că le vor scădea salariile și își vor pierde locurile de muncă în urma aplicării măsurilor fiscale aprobate recent de Guvern. Premierul va încerca să-i convingă să renunțe la grevă. Mihai Tudose este prezent la ședința sindicaliștilor. 

Liderii CNSLR Fratia discută când și dacă încep protestele. Sindicaliștii sunt nemulțumiți de modificările aduse Codului Fiscal și se tem că salariile vor scădea de la 1 ianuarie 2018.

Unul dintre motivele invocate fiind acela că trecerea plății contribuţiilor sociale de la angajator la angajat de la 1 ianuarie 2018 va provoca, în special în mediul privat, scăderea tuturor salariilor şi pierderea de locuri de muncă.

Potrivit CNSLR-Frăția, greva generală va fi susţinută în următoarele sectoare de activitate: energie, petrol şi gaze, chimie, petrochimie, comunicaţii, transporturi, lemn şi mobilă, textile şi pielărie, agricultură, sănătate, învăţământ, administraţie publică şi asistenţă socială.

Centrul Capitalei, blocat de proteste. Medicii de familie ies în stradă

Nu doar sindicatele se revoltă față de noul Cod Fiscal. Primarii rămân fără sume importante de bani în urma reducerii impozitului pe venit și cer ajutor Guvernului.

Astăzi este ziua în care Executivul face rectificarea bugetară. Sumele cele mai consistente merg la plata salariilor marite, dar și pentru pensiile speciale.

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?