Sindicaliştii ameninţă cu procese: "Vom susţine orice salariat să se îndrepte contra angajatorului"

Blocul Național Sindical (BNR) ameninţă cu procese, Dumitru Costin, preşedintele Federaţiei, a afirmat la Realitatea TV că va susţine atât membrii de sindicat, cât şi orice alt salariat din România să acţioneze în instanţă angajatorii care au preferat să folosească aberaţiile legislative pentru a face economii sau pentru a-şi creşte veniturile. 



Dumitru Costin a afirmat, zilele trecute, că pentru mai bine de 2 milioane de angajați din mediul privat nu au fost încă înregistrate acte adiționale privind majorarea salariilor brute astfel încât să fie inclusă trecerea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat. Cu alte cuvinte, salariile acestora vor scădea.

Acesta mai spune că organizația sindicală va oferi asistență juridică oricărui salariat care va dori să se îndrepte, în instanță, împotriva angajatorului.

Astăzi Consiliul Economic și social face pe plac Guvernului și dă un aviz pentru ordonanța care ar trebui să rezolve problemele angajaților part time. Nu de alta, dar ministrul Muncii spunea că tocmai în acest aviz s-au împiedicat cei din Guvern. Și dacă Executivul a tăiat și abia acum încearcă să măsoare, sindicaliștii nu mai au răbdare. Se pregătesc să iasă în stradă. FSLI a anunțat în această dimineață că declanșează protestele.

Profesorii ameninţă cu greva

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a înaintat premierului Viorica Dăncilă, precum şi ministrului Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, şi ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, memorii prin care sunt semnalate problemele grave din sistemul de învăţământ românesc, în special cele care vizează salarizarea personalului. "Atragem atenţia Guvernului că nemulţumirile angajaţilor din educaţie sunt mari şi că lipsa dialogului social pentru rezolvarea acestora ne va determina să declanşăm protestele în perioada următoare", precizează sindicatul.

FSLI cere Guvernului aplicarea de urgenţă a măsurilor reparatorii în cazul salariaţilor încadraţi part-time sau cu fracţiuni de normă, care au venituri sub salariul minim pe economie, dar care sunt obligaţi, potrivit Codului Fiscal aflat în vigoare, să plătească contrbuţii la nivelul salariului minim pe economie.

Salariaţii încadraţi cu jumătate de normă vor încasa venituri mai mici cu 200 de lei, iar încadraţi cu ¼ normă nu vor încasa niciun leu la salariu, ci vor fi nevoiţi să achite din venitul familiei contribuţiile către bugetul de stat.

De asemenea FSLI cere modificarea de urgenţă a Legii cadru nr. 153/2017, privind salarizarea bugetarilor, întrucât a creat discriminări atât în rândul anajaţilor din sistemul bugetar, dar şi în rândul angajaţilor din învăţământ. Reîncadrarea personalului didactic, pe această lege, începând cu data de 1 iulie 2017, a dus la situaţii absurde prin care personalul didactic necalificat este mai bine plătit decât personalul didactic calificat cu definitivat, grad didactic II sau chiar grad didactic I.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?