Simulare de intervenție în cazul unui cutremur cu magnitudine de peste 7 - ,,Seism 2016''

 

Simulare de intervenție în caz de cutremur. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a declanșat în această dimineață cel mai amlu exercițiu de acest gen.



,,La ora 8.04, în această dimineață, am declașat la nivel național un exercițiu care simulează un cutremur cu magnitudine de peste 7 pe scara Richter, un cutremur cu impact la București și Iași. Momentul declanșării a fost știut, până astăzi, doar de trei persoane: domnul președinte Iohannis, domnul prim-ministru și cu mine”, a spus ministrul Dragoș Tudorache.

Potrivit scenariului exercițiului „Seism 2016”, în această dimineață, în zona Vrancea, s-a produs un cutremur major, cu magnitudinea de peste 7 grade pe scara Richter, care a afectat orașele București și Iași. Structurile ISU din toată țara au fost alertate și au trecut la planul ROȘU de intervenție, care presupune ca întreg personalul să se prezinte la unitate. Efectivele ISU din județele care nu au fost afectate de seism vor pleca spre București și Iași.

Pentru asigurarea intervenției în zonele afectate, în sprijinul structurilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, au fost mobilizate și efective ale Poliției, Jandarmeriei și ale Inspectoratului General de Aviației al MAI.

În acest moment este în desfășurare faza de evaluare a pagubelor.

 De asemenea, a fost alertat Statul Major General al Ministerului Apărării Naționale pentru oferirea de sprijin în caz de nevoie.

Exercițiul “Seism 2016” se desfășoară sub coordonarea DSU și are ca scop verificarea capacității de reacție și de intervenție a structurilor pentru situații de urgență, timpul necesar mobilizării unor capabilități suplimentare, modul de implementare a procedurilor de coordonare adoptate în acest an, precum și identificarea și remedierea eventualelor deficiențe.

 

 

 

 

 

Potrivit ministrului de Interne, obiectivul acestui exercițiu este de a testa conceptul de intervenție definit după tragedia de la Colectiv.

 

 

 



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?