Simona Halep. WTA a anunţat-o pe româncă ce loc mondial ocupă acum. Schimbările din clasament

Simona Halep
FOTO EXPLICATIE: Simona Halep

Începutul de săptămână aduce veşti bune legate de ierarhia tenisului feminin! WTA a dat publicităţii noul clasament, iar patru dintre reprezentantele României au motive de bucurie.



Simona Halep (26 de ani) se află în fruntea clasamentului pentru a 7-a săptămână la rând, având cu 40 de puncte mai mult decât urmăritoarea Garbine Muguruza din Spania. E deja cunoscut faptul că nu se mai poate întâmpla nimic la vârful ierarhiei până la finalul anului, pentru că jucătoarele importante se află în vacanţă. Astfel, Halep e sigură că va trece peste Pliskova în topul jucătoarelor care au stat cel mai mult pe locul 1 WTA (sportiva din Cehia a fost lider mondial pentru 8 săptămâni la rând).

Mihaela Buzărnescu (29 de ani) îşi continuă fabuloasa ascensiune, atingând un nou maxim al carierei în clasamentul WTA! "Miki" a urcat 8 poziţii, până pe locul 60 mondial, după ce a cucerit al 7-lea titlu al sezonului, la Toyota, depăşind-o pe Maria Şarapova (61 WTA). Buzărnescu nu se afla nici măcar în Top 500 WTA la începutul sezonului, reuşind o urcare senzaţională de 480 de locuri în 2017. Mihaela este a patra româncă din clasament, după Simona Halep (1 WTA), Sorana Cîrstea (37 WTA) şi Irina Begu (43 WTA), conform Mediafax.

Cu urcări spectaculoase se pot lăuda şi tinerele Jaqueline Cristinan (19 ani) şi Miriam Bulgaru (19 ani)! Jaqueline şi Miriam obţin în această săptămână cele mai bune clasari de când şi-au început aventura în tenisul profesionist. Cristian reuşeşte un salt de 32 de locuri şi se află pe 226 WTA, în timp ce Bulgaru urcă 28 de poziţii, până pe 499 WTA. În schimb, Patricia Ţig (23 de ani) pierde enorm în noul clasament, mai exact 52 de locuri, iar România rămâne cu 8 reprezentante în Top 200 WTA.

Alte subiecte pe Realitatea.net

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?