Simona Halep. Schimbare de strategie pentru româncă. Numărul 1 WTA a anunţat că renunţă la...

 
Simona Halep
Simona Halep

Simona Halep a colaborat cu un mental coach, inclusiv în sezonul 2017, dar constănţeanca a hotărât să renunţe la sesiunile de antrenament mental. Deşi admite că un astfel de om este foarte important în staff-ul unei jucătoare de tenis, Simona doreşte să lucreze pe cont propriu.



Halep a apelat la serviciile unui mental coach pentru a scăpa de accesele de furie din timpul meciurilor, însă românca a ajuns la concluzia că se poate descurca şi singură de acum încolo: "Am avut un mental coach, dar apoi mi-am dat seama că e mai bine să lucrez singură. Îmi plac aceşti antrenori pentru că ei îţi împărtăşesc din experienţa lor. Te învaţă cum să gestionezi momentele grele, dar eu prefer să îmi construiesc drumul meu, să ajung să mă cunosc singură şi astfel să echilibrez totul. Cred că am luat decizia potrivită, chiar dacă acum acum sunt puţin stoarsă de energie", a spus Simona într-un interviu pentru site-ul sponsorului Wilson, conform Mediafax.

Simona s-a schimbat în bine după ce a conştientizat că echilibrul mental este esenţial pentru a face performanţă în tenis. Cu toate astea, cea mai bună jucătoare a lumii nu poate ţine întotdeauna lucrurile sub control: "Uneori mă simt neajutorată, am momente de panică atunci când mă aflu într-o situaţie neprevăzută. Cred că încrederea şi mentalul sunt foarte importante dacă vrei să te menţii în vârful clasamentului. După părerea mea, forţa mentală înseamnă 80% din reţeta succesului în tenisul de astăzi. (...) Tenisul e un sport care combină forţa mentală cu calitatea fizică şi inteligenţa. E un joc complex, de aceea îmi şi place", a mai adăugat Simona.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?