Simona Halep s-a retras de la Doha! Primele declarații despre această decizie grea

Simona Halep s-a retras din semifinalele turneului de al Doha, în urma accidentării suferite în meciul cu americanca Catherine Bellis, din sferturile de finală. 



Halep, care a anunţat că nu va participa nici la turneul de la Dubai, de săptămâna viitoare, pentru care primise un wildcard, a precizat că s-a retras din competiţie din cauza accidentării de la picior.

"Sunt surprinsă că am putut juca trei meciuri şi că le-am câştigat. Am simţit durerea în fiecare zi şi nu a fost uşor să mă descurc. Nu am avut destul timp să mă recuperez înaintea acestui turneu, dar azi a fost prea mult şi am decis să mă opresc'', a declarat Halep într-o conferinţă de presă la Doha.

"Cu siguranţă până la Indian Wells nu voi mai juca. Voi decide chiar înainte de turneu dacă voi putea să joc'', a subliniat Halep.

...................................................

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului WTA de la Doha (Qatar), dotat cu premii totale de 3.173.000 dolari, după ce a învins-o pe tânăra jucătoare americană Catherine Bellis cu 6-0, 6-4. 

PRIMA REACȚIE A SIMONEI HALEP

"Sunt foarte mulţumită, aici mă simt formidabil. Sunt bucuroasă să fiu în semifinale, mai ales că am avut un meci greu, împotriva unei adversare în formă. A fost foarte dificil pentru mine să închei punctele, pentru că CiCi se apără foarte bine. Până la urmă am învins şi sunt foarte fericită", a spus Simona la final.

Simona Halep a început perfect meciul cu Catherine Bellis. A făcut break chiar la primul serviciu al meciului şi a profitat de cele 12 erori neforţate ale adversarei în faţa căreia nu a cedat niciun game. A câştigat primul set după doar 31 de minute. Setul secund a început tot cu Simona Halep în prim plan. Numărul doi mondial a câştigat primul punct pe serviciul adversarei, însă Bellis a făcut imediat rebreak-ul, profitând şi de prima dublă greşeală a româncei din acest meci şi a preluat conducerea, 2-1, după ce şi-a câştigat serviciul. La 3-2 pentru Bellis a urmat cel mai lung game al meciulul, câştigat de sportiva noastră după 12 minute, urmat de un break rapid. La 4-3 Halep şi-a pierdut serviciul după două greşeli neforţate. La 5-4, înainte de a servi pentru câştigarea meciului, Halep a cerut intervenţia lui Andrei Pavel. Şi de data aceasta antrenorul Simonei s-a dovedit decisiv. Halep s-a impus cu 6-4 în setul secund, după o oră şi 22 de minute.

În penultimul act al competiţiei, Simona se va duela cu una dintre cele mai bune jucătoare din circuit, Garbine Muguruza. Cele două s-au mai întâlnit de patru ori în carieră, iar iberica e în avantaj, 3-1.

Ultima partidă dintre cele două a fost finala turneului de la Cincinnati, de anul trecut, când iberica s-a impus categoric, cu 6-1, 6-0. Singura victorie a Simonei Halep s-a produs în 2015, în optimi, la Stuttgart, pe zgură, scor 3-6, 6-1, 6-3, în penultima lor partidă.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Halep - Bellis 6-0. GAME, SET SIMONA! Halep face spectacol şi e la un singur set de semifinalele de la Doha. 

Sportiva de 18 ani reprezintă surpriza acestei ediții de la Doha. Bellis a venit din calificări și a avut un traseu infernal, trecându-și în cont câteva ”victime” de renume.

Meciul dintre fostul lider mondial şi sportiva americană va fi al doilea de pe arena centrală şi va începe la finalul partidei dintre jucătoarea franceză Caroline Garcia, locul 7 WTA, şi Garbine Muguruza din Spania, numărul 4 mondial, programată de la 14:30.

Va fi prima întâlnire dintre Halep (26 de ani) şi Catherine Bellis, în vârstă de 18 ani. Viitoarea adversară a Simonei Halep a obţinut, joi, prima victorie a carierei în faţa unei jucătoare de top 10.

"Este o victorie imensă pentru mine", a spus jucătoarea în vârstă de 18 ani, la finalul partidei de ieri. "Cred că am făcut un meci foarte bun. Evident, am urmărit-o în ultimii ani, iar ea (n. red - Karolina Pliskova) este unul dintre idolii mei. Sunt foarte fericită că am reuşit să mă calific", a adăugat Bellis.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?