Simona Halep. Nr. 1 WTA a anunţat cine e, de fapt, Qiang Wang, adversara din optimi la Indian Wells

Simona Halep
Simona Halep

Partida Simona Halep – Qing Wang a fost programată marţi, de la ora 20:00, pe terenul 1, fiind primul meci pe acest teren. Românca o va avea în faţă pe chinezoaica aflată pe locul 55 mondial şi care le-a învins pe Mladenovic, Mertens şi Bacsinszky pentru a ajunge în optimi.



Simona Halep îşi continuă parcursul în primul turneu Premier Mandatory al sezonului: a învins-o, luni dimineaţă, pe americanca Caroline Dolehide (165 WTA) şi s-a calificat în 'optimile' întrecerii de la Indian Wells, după două ore şi cinci minute de duel crâncen. Simona va juca pentru calificarea în sferturile de finală împotriva chinezoaicei Qiang Wang, a 55-a jucătoare a lumii, conform Mediafax.

În cadrul unei conferinţe de presă, constănţeanca a admis că îi cunoaşte jocul lui Wang: "În urmă cu câteva zile m-am antrenat cu ea, este o adversară dificilă. Joacă foarte bine şi mă aştept la un meci greu. Va fi un meci diferit faţă de cel cu Caroline, dar sunt pregătită. Vreau să mă recuperez cât mai bine şi voi da totul pentru a obţine victoria".

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?