Simona Halep. Cum a fost trădată nr.2 WTA chiar de Sorana Cîrstea. Ce a spus Jelena Ostapenko

Jucătoarea letonă de tenis Jelena Ostapenko, câştigătoarea ediţiei de anul trecut a turneului de la Roland Garros, a confirmat, într-un interviu acordat cotidianului sportiv Marca din Madrid, că este bună prietenă cu românca Sorana Cîrstea.



"Am o prietenă bună în circuitul WTA, care este Sorana Cîrstea. Ea chiar a venit să mă viziteze la Riga şi ne-am distrat foarte mult. Vorbesc cu multe jucătoare, însă este adevărat că e dificil să ai prietene, pentru că în ziua următoare trebuie să le înfrunţi pe teren", a spus Ostapenko, preluată de Agerpres.

Referindu-se la finala câştigată anul trecut la Roland Garros, în faţa româncei Simona Halep, Ostapenko a precizat: "Acest succes m-a marcat, bineînţeles, pentru că totul s-a schimbat pentru mine după ce am câştigat la Roland Garros. Este puţin mai greu, pentru că acum toată lumea vrea să câştig. Iar acest lucru mă obligă să pregătesc foarte bine toate meciurile şi să joc la cel mai înalt nivel al meu. Nu este uşor, deoarece suntem tot timpul pe drumuri, cu schimbările orare pe care le implică acest lucru şi este obositor. Însă aceasta este cariera mea".

Alte subiecte pe Realitatea.net



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?