Sfârşitul ISIS în Siria: Gruparea teroristă a pierdut ultimele teritorii

 
Sfârşitul ISIS în Siria: Gruparea a pierdut ultimele teritorii
Sfârşitul ISIS în Siria: Gruparea a pierdut ultimele teritorii

ISIS a pierdut ultimele teritorii din Siria! Anunțul a fost făcut sâmbătă dimineață de Forţele Democratice Siriene, relatează agențiile de presă străine.



Gruparea teroristă a fost învinsă în ultimul său bastion, satul Baguz, pe malul fluviului Eufrat, acolo unde s-au retras ultimii combatanți ai grupării teroriste.

În ultimele 48 de ore, Forțele Democratice Siriene au continuat bombardamentele de artilerie şi aerine lansate vineri și au consolidat poziţiile pe care le-au cucerit de la jihadişti. 

Purtătorul de cuvânt al SDF, Mustafa Bali, a anunţat pe contul său de Twitter "eliminarea totală a califatului autoproclamat" pe 29 iunie 2014 în oraşul irakian Mosul.

"Forţele Democratice Siriene declară eliminarea totală a autoproclamatului califat şi o înfrângere teritorială de 100% a Statului Islamic. În această zi unică, comemorăm mii de martiri ale căror eforturi au făcut posibilă această victorie", a declarat purtătorul de cuvânt citat de EFE.

Gruparea Statul Islamic a fost învinsă "100%" în Siria, a afirmat vineri preşedintele american Donald Trump, arătându-le jurnaliştilor hărţi cu regiuni controlate în trecut de organizaţia jihadistă şi care acum au fost eliberate, relatează AFP şi DPA.

"Califatul teritorial al Statului Islamic a fost eliminat 100%" din Siria, a declarat la rândul său purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, într-o discuţie cu jurnaliştii în timpul deplasării cu Trump spre Florida.

După ce a ajuns la West Palm Beach, Trump a arătat o hârtie cu două hărţi ale Siriei - una în care cu cerneală roşie erau marcate teritoriile controlate de Statul Islamic înainte de venirea sa la putere şi una fără nimic roşu.

"Aici era ISIS (Statul Islamic - n.r.) şi aici este ce avem acum", a spus Trump, arătând spre harta fără nicio porţiune roşie ocupată de gruparea jihadistă.

"Puteţi păstra harta. Felicitări", le-a spus el jurnaliştilor coborând din avionul prezidenţial Air Force One, înainte de a ajunge la reşedinţa sa privată din Mar-a-Lago, în Florida, scrie agerpres.ro.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?