Sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena care se celebrează  anual la 21 ale lunii mai este, se pare, cea mai mare sărbătoare creștină a bisericii ortodoxe din această lună. 

Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt cunoscuți drept cei care au dat libertate creștinismului. Despre Împărăteasa Elena se spune că a fost prima femeie care și-a eliberat sclavii și a ajutat creștinii persecutați.

În calendarul popular, sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena este o sărbătoare a păsărilor de pădure, numită Constantin Graur sau Constantinul Puilor. Tradiția populară ne spune că în această zi păsările de pădure își învață puii să zboare.

Sfinţii Constantin şi Elena. Există, în ziua de Constantin și Elena, și o serie de obiceiuri și superstiții, care fac referire la vara ce urmează să-și facă apariția, și anume: mulți agricultori nu lucrează, pentru a evita pagubele aduse holdelor de păsările cerului, în unele regiuni ale țării este ultima zi în care se mai poate semăna porumb, ovăz și mei, deoarece, în popor, se vorbește că tot ce se seamănă după această zi se va usca, podgorenii respectă ziua de Constantin Graur în ideea că, dacă vor munci, graurii le vor distruge strugurii, ziua de Sfântul Constantin și Elena este ziua în care păstorii hotărăsc cine le va fi baci, unde vor amplasa stânele și cine le va păzi pe timpul pășunatului, femeile, pentru a alunga duhurile rele și necurate, tămâie și stropesc cu aghiasmă, pentru a se apăra de forțe malefice, țăranii aprind un foc mare și stau în jurul lui, prin acest foc obișnuiesc să treacă și oile, pentru a fi ferite de rele pe timpul cât vor sta la stână.

Sfântul Constantin a venit pentru creştinii crunt prigoniţi vreme de două secole ca o binecuvântare din partea lui Dumnezeu. Datorită împăratului Constantin şi a mamei sale Elena, creştinismul a intrat într-o perioadă de maximă înflorire, numită de cercetători "Epoca de aur", în care oameni sfinţi şi minţi luminate, cum ar fi Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul, au expus în operele lor doctrina şi spiritul creştin autentic, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica.

Tot mai mulţi cercetători sunt de părere că deciziile împăratului, favorabile creştinismului, s-au datorat mai ales mamei sale, împărăteasa Elena, care, "cu mână de fier şi credinţă tare", s-a aflat în permanenţă în umbra unicului său fiu, Constantin.

Flavia Iulia Helena s-a născut în provincia Bitinia, ca fiică a unui hangiu. Ea s-a căsătorit în anul 270 (pe când avea 16 ani) cu generalul roman Constanţiu Chlorus, iar în anul 272 l-a născut pe unicul său fiu, Constantin, în localitatea Naissus (în Serbia de astăzi).

În 293, împăratul Diocleţian i-a poruncit lui Constanţiu să divorţeze şi l-a numit Cezar pentru Imperiul Roman de Apus. În această calitate, el s-a căsătorit cu Teodora, fiica vitregă a împăratului Maximian, cu care a avut încă şase copii. Elena nu s-a recăsătorit şi a trăit în umbră, departe de atenţia publică, dar aproape de fiul său, pe care l-a sprijinit cu dragoste şi afecţiune.

În anul 306, fiul său a fost proclamat de armata romană drept august al Imperiului, imediat după moartea lui Constanţiu Chlorus. El şi-a readus mama la curtea imperială, conferindu-i titlul de "Nobilissima Femina" (Doamnă prea nobilă). În anul 325, Sfântul Constantin i-a oferit Sfintei Elena cea mai mare distincţie pe care o putea primi o femeie, aceea de "Augusta".

În anul 325, Sfânta Elena a plecat într-o expediţie la Ierusalim, cu scopul aflării Sfintei Cruci pe care fusese răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. În acele vremuri, Ierusalimul se afla în reconstrucţia începută de împăratul roman Adrian, după dezastrul produs de revolta iudaică din anul 70. Acest împărat construise la mormântul Domnului, aproape de Golgota, un templu păgân închinat zeiţei Venus. Locul era cel mai indicat pentru începerea căutărilor, aşa că sfânta Elena, însoţită de sfântul Macarie, episcopul Ierusalimului, au hotărât dărâmarea templului şi efectuarea săpăturilor, care să scoată la lumină cel mai cinstit obiect creştin. Conform unei tradiţii, în urma acelor săpături au aflat trei cruci, dar nu puteau să identifice crucea pe care fusese răstignit Iisus, de aceea au atins cele trei cruci de un mort, care a înviat în momentul în care a fost atins cu Crucea Domnului.

În acel moment, Sfântul Macarie a arătat Crucea mulţimilor adunate şi, de atunci, se prăznuieşte până astăzi Înălţarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie. Împărăteasa Elena a luat cu ea o parte din Crucea Domnului, precum şi piroanele folosite la răstignirea lui Iisus, pe care le-a pus în capela palatului.

În perioada petrecută la Ierusalim, Sfânta Elena a început construcţia unor biserici la mormântul Domnului (Biserica Învierii), în Betleem sau pe muntele Măslinilor. După ce şi-a petrecut ultima etapă a vieţii la locurile sfinte, în anul 330 a murit. Sicriul ei, o adevărată bijuterie artistică, poate fi admirat la Muzeul Vaticanului.

Sfânta Elena s-a bucurat dintotdeauna de o evlavie deosebită din partea creştinilor. Numele ei, care se traduce ca "făclie", "torţă", "strălucirea soarelui", este purtat de nenumărate credincioase. În cinstea ei s-au ridicat biserici, mănăstiri, aşezăminte teologice sau sociale. Ea a fost şi rămâne un simbol de puritate, dragoste părintească, nădejde şi credinţă autentică.

Pentru grija pe care a arătat-o săracilor şi oamenilor simpli, pentru preocuparea intensă faţă de problemele creştinismului, dar şi pentru evlavia şi credinţa puternică, împărăteasa Elena este cinstită ca sfântă în întreaga creştinătate. În Biserica Ortodoxă, Sfinţii Constantin şi Elena sunt prăznuiţi pe 21 mai.

Totodată, Sfânta Elena este şi ocrotitoarea arheologilor, datorită demersului ei de a căuta Crucea Mântuitorului.

În decursul domniei sale, Sfântul Constantin cel Mare a luat o serie de hotărâri care au schimbat soarta creştinismului.

Astfel, în anul 312 a avut loc bătălia de la Podul Vulturului, în care Constantin l-a învins pe Maxenţiu. Istoricul Eusebiu de Cezareea (biograful Sfântului Constantin) şi apologetul Lactanţiu descriu viziunea pe care Sfântul Constantin a avut-o înainte de luptă. Astfel, el a văzut pe cer, ziua, o cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripţia "in hoc signo vinces" (prin acest semn vei învinge). Noaptea, în vis, i s-a arătat Mântuitorul, cerându-i să pună pe steagurile armatei sale Sfânta Cruce, ca semn protector în lupta care urma. Acest steag care purta însemnul creştin s-a numit labarum. Pe acest eveniment este pusă, de foarte mulţi cercetători, convertirea împăratului la religia creştină.

În ianuarie 313, împăratul Constantin cel Mare a dat un act prin care creştinismul a devenit "religio licita", adică religie permisă, la fel ca celelalte religii din imperiu. Mai mult, convins de valoarea religioasă şi morală a doctrinei creştine, a recomandat-o tuturor. Însă Constantin nu a declarat creştinismul religie de stat, cum greşit se afirmă uneori. Acest pas a fost făcut în anul 380, de împăratul Teodosie cel Mare.

În anul 325, Sfântul Constantin cel Mare a convocat primul Sinod Ecumenic în localitatea Niceea (în Turcia de astăzi). Având ca prioritate păstrarea unităţii Imperiului Roman, împăratul i-a chemat pe toţi episcopii Bisericii pentru a se hotărî în problema ereziei lui Arie. Acesta susţinea că Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci este prima creatură a Tatălui. La acest sinod au participat, conform tradiţiei, 318 părinţi, printre care Sfântul Atanasie cel Mare, Sfântul Nicolae al Mirelor, Sfântul Spiridon al Trimitundei, Sfântul Pafnutie Egipteanul şi Osiu de Cordoba. În urma lucrărilor, sinodul a stabilit dumnezeirea Fiului, compunând totodată primele şapte articole din Crez, a fixat data Paştilor (prima duminică după lună plină, după echinocţiul de primăvară) şi a dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericească. La sfârşitul lucrărilor, când Osiu de Cordoba a rostit pentru prima oară Crezul, Constantin a spus: "Da, acesta este adevărul. Nu sunt teolog, dar simt că aici este adevărul. Sunt convins că nu voi l-aţi făcut, ci Dumnezeu care a lucrat cu voi".

În aceeaşi perioadă, împăratul Constantin a construit o cetate impresionantă, pe malul stâng al Bosforului, pe locul vechii cetăţi Bizantion. Cetatea, care îi va purta numele (Constantinopol), va fi noua capitală a imperiului, care va rivaliza cu vechea Romă. Aici a zidit măreaţa catedrală închinată Sfinţilor Apostoli, unde a fost şi înmormântat.

Pe lângă aceste măsuri, Sfântul Constantin a dat o serie de legi prin care a venit în ajutorul creştinilor. În 312 a generalizat duminica drept zi de odihnă în întregul imperiu, în 317 a început să bată monedă cu monograma creştină, i-a scutit pe preoţii Bisericii de impozite şi de armată, a interzis practicarea jertfelor sângeroase, a oferit creştinilor edificii imperiale pentru practicarea cultului.

Sfântul Constantin cel Mare a fost botezat, pe patul de moarte, de episcopul Eusebiu de Cezareea, biograful şi apropiatul său. A murit la scurt timp în Nicomidia şi a fost înmormântat în Constantinopol, în biserica ctitorită de el.

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt ocrotitorii Catedralei Patriarhale. Ctitorie a voievodului Ţării Româneşti Constantin Şerban Basarab (1654-1658), biserica cu hramul "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" a fost sfinţită în 1658 de patriarhul Macarie al Antiohiei şi al Întregului Orient, împreună cu mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti şi cu episcopii de Râmnic şi de Buzău.

Catedrala Patriarhală serbează luni, hramul istoric şi totodată 10 de ani de când PF Teoctist a primit în dar părticele din moaştele sfinţilor împăraţi. Cu această ocazie, luni dimineaţă vor fi scoase în procesiune moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, care vor fi aşezate pe baldachinul din apropierea Catedralei.

Peste 1,1 milioane de femei şi aproximativ 640.00 de bărbaţi îşi sărbătoresc onomastica luni, de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, informează Ministerul Administaţiei şi Internelor.