Serialul Împărăteasa Chinei, un scandal ce ia amploare

 
Serialul Împărăteasa Chinei, un scandal ce ia amploare
Serialul Împărăteasa Chinei, un scandal ce ia amploare

Aproximativ 95 % dintre internauții chinezi se opun cenzurării parțiale a scenelor considerate prea provocatoare din popularul serial de televiziune 'Împărăteasa Chinei', măsură care a provocat o amplă polemică în această țară asiatică, informează luni EFE.



Potrivit unui studiu realizat de rețeaua de socializare Weibo, considerată echivalenta locală a Twitter, doar 5 % dintre internauți sunt de acord ca serialul TV să modifice imaginile personajelor feminine astfel încât să li se vadă doar fețele, scrie Agerpres.ro.

Serialul, difuzat de postul Hunan TV și a cărui acțiune se desfășoară în timpul dinastiei Tang (care a condus țara între secolele VII și X), a fost retras de pe micile ecrane la sfârșitul lunii decembrie fiind evocate 'probleme tehnice'. Când a fost reluată difuzarea în ianuarie, telespectatorii au avut surpriza de a vedea pe ecran doar fețele actrițelor, nu și bustul.

O parte din popularitatea serialului se datora personajelor sale feminine care apăreau cu decolteuri adânci, mai ales protagonista Fan Bingbing, considerată una dinre actrițele cele mai atrăgătoare din China.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?