Senatul a adoptat OUG 82/2017 prin care se majorează punctul de pensie începând cu 1 iulie 2018

Senatul a adoptat, în ședința plenului de miercuri, proiectul de lege de aprobare a OUG 82/2017 prin care punctul de pensie se majorează de la 1.100 de lei la 1.250 de lei și pensia minimă garantată crește la 640 de lei de la 520 de lei începând cu 1 iulie 2018.



De asemenea, prin OUG 82/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative, indemnizația minimă de creștere a copilului se va majora de la 1 ianuarie 2018 la 1.250 de lei față de 1.233 de lei, cât este în prezent.

Pentru asigurarea acestei majorări, indemnizația de creștere a copilului nu va mai fi raportată la salariul minim, ci la Indicele Social de Referință (ISR). În prezent, valoarea ISR este stabilită la 500 de lei, iar indemnizația va avea valoarea a 2,5 ISR, se arată în actul normativ.

O altă prevedere a Ordonanței stabilește reducerea procentului de plată către Pilonul II de pensii, de la 5,1% la 3,75%, ca urmare a creșterii salariului mediu cu 20%, de la 1 ianuarie 2018.

În cadrul dezbaterilor din plen, senatorul PMP Dorin Bădulescu a spus că Ordonanța 82/2017 a fost dată ca să se repare "răul făcut" prin Ordonanța 79/2017 de modificare a Codului fiscal.

"Adoptarea unor astfel de acte de normative reprezintă dovada faptului că habar nu ați avut cei de la putere ce a însemnat trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat", a afirmat Bădulescu.

Președintele Comisiei de muncă a Senatului, Ion Rotaru (PSD), și-a exprimat nemulțumirea că cei din Opoziție se opun majorării pensiilor.

Senatorul USR Florina Presadă a subliniat că mărirea punctului de pensie printr-o ordonanță de urgență este "inoportună".

"Noi nu am susținut niciodată că nu suntem de acord cu mărirea punctului de pensie. Felul în care se face se face această mărire, printr-o ordonanță de urgență care arată ca o shaorma cu de toate, este inoportun. Pe de altă parte, trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat afectează profund sistemul de pensii din România", a spus Florina Presadă.

La rândul său, Florin Cîțu susține că "PSD nu vrea să respecte Legea care spune că legile ar trebui crescute de la 1 ianuarie 2018 și nu de la 1 iulie 2018".

Actul normativ a fost adoptat de Senat cu 59 de voturi pentru, o abținere și 24 împotrivă, proiectul de lege de aprobare a OUG 82/2017 urmând să intre în dezbaterea Camerei Deputaților, for decizional în acest caz.

Sursa: Agerpres

Alte subiecte pe Realitatea.net



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Pintea ioan
13 Dec 21:02
Nu dezinformati.Punctul de pensie este1000 nu 1100 cresterea este de la1000 la1100.Mai verificati si corectati daca am dreptate .Succes.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?