Semnal de alarmă. Descoperirile de noi zăcăminte de petrol și gaze, la pământ

 

Descoperirile de noi zăcăminte de petrol și gaze au căzut până la minimul ultimilor 60 de ani, în condițiile în care companiile pun frână activităților de explorare, iar mari zone petrolifere sunt tot mai greu de găsit, scrie Financial Times.

Semnal de alarmă. Anul trecut au fost făcute doar 174 de descoperiri de zăcăminte de petrol și gaze în toată lumea, comparativ cu un ritm de 400-500 anual până în 2013, potrivit grupului de cercetare IHS Markit.

Încetinirea consemnată în rata de succes din sectorul explorării arată că omenirea se va baza probabil tot mai mult pe resursele "neconventionale" cum se întâmplă în Statele Unite cu petrolul și gazele de șist, pentru a acoperi cererea energetică din următoarele decenii.

De obicei, perioada dintre descoperirea zăcământului și intrarea în producție este între cinci și șapte ani, astfel că o reducere acum a numărului de descoperiri înseamnă o reducere a furnizarilor în următorul deceniu.

Totuși există și câteva semne a unei schimbări de trend în sectorul explorării convenționale pentru anul acesta, unele companii-inclusiv Statoil din Norvegia-intenționând să accelereze activitățile de forare, scrie Hotnews.ro.

Descoperirile din sector au atins minimul ultimelor șase decenii în 2015, iar anul trecut au scăzut din nou, până la 8,2 miliarde de barili, echivalent de țîței și gaze.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?