Secretul rușinos din CV-ul "non-conflictualei" Viorica Dăncilă

 
Viorica Dancila
Viorica Dancila

Viorica Dăncilă, noul premier, nu a reușit să câștige alegerile locale pentru orașul Videle în anul 2004, anul în care social-democrații se aflau în momentul maxim de putere sub conducerea lui Adrian Năstase. La acel moment, Liviu Dragnea conducea CJ Teleorman, dar nu a reușit să convingă locuitorii micului oraș din județul Teleorman că doamna Dăncilă este omul potrivit pentru primărie.

Din CV-ul Vioricăi Dăncilă, afișat pe site-ul Parlamentului European, lipsește un detaliu important: în 2004 a candidat la primăria Videle dar a pierdut în față candidatului PD.

Viorica Dăncilă a pierdut la scor mare. Potrivit surselor Hotnews.ro, contracandidatul social-democratei, Lucian Militaru a câștigat cu 67% iar Dăncilă a luat 30%. În vara lui 2004 când au avut loc alegerile locale, Guvernul Năstase era la putere iar Liviu Dragnea trecuse de patru ani de la PD la PSD, fiind pe atunci șef la CJ Teleorman.

În CV-ul afișat pe site-ul Parlamentului, Viorică Dăncilă scrie la cariera profesională că a fost consilier local în Primăria Videle între 2004 și 2008, dar nu menționează faptul că a candidat la primărie și a pierdut.

Viorica Dăncilă a devenit europarlamentar la 21 ianuarie 2009, ca urmare a părăsirii de către Titus Corlăţean şi Cătălin Nechifor a Parlamentului European pentru mandatul de parlamentari naţionali. Altfel spus, Dăncila a intrat prima dată în Parlamentul European de pe loc neeligibil, ca urmare a faptului că cei puși pe listă pe locuri eligibile au renunțat la mandat pentru posturi în țară.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?