În anul 2014 când preţul petrolului era în cădere liberă iar Occidentul impunea sancţiuni economice dure Moscovei, publicaţia Time titra „Putin priveşte cum economia Rusiei se prăbuşeşte împreună cu mitul său”. Majoritatea analiştilor, atât din Rusia cât şi din Vest, erau de părere că iminenta criză economică îi va ameninţa poziţia şi controlul absolut deţinut de către Vladimir Putin. Astăzi, lucrurile nu mai arată deloc aşa.
„Rusia a supravieţuit dublei ameninţări reprezentate de prăbuşirea preţului petrolului şi a sancţiunilor economice impuse de către Occident datorită unei strategii economice ce a avut la bază trei principii. În primul rând, principala atenţia a fost acordată stabilităţii macroeconomice - menţinerea la cote scăzute a inflaţiei şi a datoriei externe. În al doilea rând, a prevenit nemulţumirea populară prin garantarea unui nivel scăzut al şomajului împreună cu o stabilitate a pensiilor - chiar cu preţul unei creşteri economice sau majorări salariale. Iar în al treilea rând, a permis sectorului privat să îmbunătăţească eficienţa, însă doar în sectoarele ce nu veneau în conflict cu scopurile politice. Această strategie nu va îmbogăţi Rusia, însă a menţinut ţara stabilă şi elitele conducătoare la putere”, scrie Chris Miller, autorul cărţii Putinomics: Power and Money in Resurgent Russia, într-un articol pentru publicaţia Foreign Affairs.
Evident, putem pune la îndoială faptul că Putin ar avea cu adevărat o strategie economică, şi să ne rezumăm la explicaţia comună conform căreia liderul rus s-a menţinut la putere datorită veniturilor provenite din exporturile de energie. Până la urmă, în mod corect, economia Rusiei este recunoscută mai degrabă pentru corupţia endemică decât pentru managementul capabil.
Însă, aşa cum susţine analistul american, „Kremlinul ar fi putut adopta politici economice diferite - unele dintre acestea putând să scurteze controlul politic al lui Putin şi să lase economia Rusiei într-o situaţie mult mai nefericită”. În acest sens, este ilustrativă o comparaţie cu Venezuela lui Chavez, un alt stat dependent de exporturile de petrol. Astfel, în anul 1999, atunci când Putin a venit la putere, Venezuela nu era doar mai bogată decât Rusia (per capita), dar agenţiile de rating şi instituţiile financiare internaţionale considerau că statul sud-american se află într-o poziţie mult mai bună pentru a prospera. Faptul că astăzi nimeni nu îşi mai permite să compare cele două state se datorează faptului că, după cum susţine autorul articolului, „cei doi locotenenţi colonei aflaţi în fruntea celor două state au avut strategii total diferite”.
Abilitatea Kremlinului de a colecta şi distribui resursele explică cum de au reuşit elitele Rusiei să se menţină la putere pentru aproape două decenii şi cum a reuşit să-şi proiecteze puterea pe scena internaţională, scrie Adevarul.ro.
