Sebastian Ghiţă, dramatic: "Am vrut să mă uit în ochii lui Coldea încă o dată. Se mira, zâmbea"

Fostul parlamentar Sebastian Ghiţă a declarat, într-un interviu pentru Evenimentul Zilei, că a ştiut, la ultima întâlnire cu reprezentanţii SRI şi cei din Comisia de Control ce urmează să i se întâmple, dar a vrut să îl privească pe prim adjunctul SRI, Florian Coldea, în ochi, scrie Mediafax.



<p "Conducerea Serviciului, directorul şi primul adjunctul, vin, dau mâna, schimbă câteva vorbe cu cei din comisie care îşi termină mandatul şi am mers şi eu la acea întâlnire, sigur căutând să mă uit încă odată în ochii lui Florian (n.r.: Florian Coldea). Nu suntem naivi. Timp de 2-3 ani, poate şi mai bine, i-am spus, explicat şi lui Kovesi şi lui Iacob, lui Maior şi celor din Comisie ce se întâmpla cu omul şi oamenii ăştia, nu ştiam că procurorii falsifică înregistrări, dar vedeam cam sunt lucruri în neregulă şi îi povesteam lui Coldea, se mira, zâmbea, am vrut să ma uit în ochii lui.", a declarat Sebastian Ghiţă, într-un interviu acordat jurnalistului Ion Cristoiu, pentru Evenimentul Zilei.>Fostul parlamentar a mai spus că au existat şi momente tensionate.

"Maior spunea că lucrurile trebuie verificate. (...) Au existat şi momente mai tensionate, încercând eu şi Maior să îi deschidem ochii, că lumea gândeste şi altfel, că sunt doctori, şefi de spitale care spun, că situatia devine prea agresivă. Mulţi tind să îi pună în aceeaşi oală pe Coldea şi Maior, nu sunt în aceeaşi situaţie", a afirmat Ghiţă.

Sebastian Ghiţă a fost văzut ultima oară în noaptea dinspre 19 spre 20 decembrie 2016, când pleca de la un eveniment organizat de SRI. Acolo a participat în calitatea sa de membru al comisiei parlamentare de control, moment în care poliţiştii care îl filau, la cererea procurorilor, l-au pierdut.

"Georgian Pop, care până atunci era băieţel de ambasadă mă trăgea de ureche, unul în vârstă mă mângâia pe cap, îmi era evident că toti fuseseră brifaţi că a doua zi mă arestează că nu mai am vreo şansă că e totul pregătit şi totuşi sunt un om care poate să îşi dea seama când ceva rău se întamplă. Brusc venea Crăciunul şi pe mine mă chema Ghiţă ", a deschis fostul parlamentar ultima întâlnire cu membrii SRI.

Ghiţă a fost prins în Belgrad, pe 13 aprilie 2017, în timp ce se plimba pe o stradă, împreună cu fratele său. La legitimare, Ghiţă a prezentat un act de identitate şi un permis sloven, în timp ce fratele său le-a dat poliţiştilor actele reale. Până acum, statul român nu a finalizat demersurile pentru extrădarea sa.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?