Se strâng semnături pentru un nou referendum

 

Primarul Iaşului, Mihai Chirica, a semnat, marţi, pentru declanşara unui referendum naţional de revizuire a Constituţiei, în cadrul unei campanii de strângere de semnături pentru unirea Basarabiei cu România.



Mihai Chirica a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că nu crede că acţiunea va avea o finalitate în cursul acestui an, dar ea este importantă în sensul trezirii spiritului naţional românesc.

"Este adevărat că sunt printre primii semnatari, cu toate că a mai fost o campanie pe care am desfăşurat-o de Sărbătorile Iaşiului, dar practic azi am avut lansarea oficială a acestui demers. Nu este o încercare de a formaliza un lucru care pare atât de evident. Basarabia este parte a României şi e o încercare de a lăsa sub forma unui document, marea speranţă a României de a se reîntregi în graniţele ei fireşti naturale. Şi asta trebuie făcută prin legea supremă a acestui stat, care este Constituţia. Nu suntem singurul stat din lume care a făcut acest lucru, motiv pentru care cred că lucrurile bune trebuie preluate şi aduse în atenţia românilor, oricunde se află ei. Momentul acesta nu va putea fi exploatat cum se cuvine, având în vedere că astăzi România este o ţară dezbinată din cauza unei politici susţinute de dezbinare", a spus edilul, citat de Mediafax.

Potrivit acestuia, scopul campaniei este activarea spiritului unionist al tuturor românilor.

"Nu se va întâmpla anul acesta, dar noi trebuie să începem pentru tânăra generaţie care nu are voie să uite că Basarabia este teritoriu românesc şi vom face această campanie la nivel naţional pentru a trezi acest spirit în România aşa cum se cuvine", a spus primarul.

Platforma unionistă care a declanşat acţiunea de strângere a semnăturilor are la dispoziţie 6 luni pentru a strânge minim 500.000 de semnături.

Platforma vrea ca unirea Basarabiei cu România să fie posibilă şi din punct de vedere constituţional. "Consolidăm voinţa de unire a oamenilor printr-o prevedere explicită în Constituţie, care să garanteze că înfăptuirea actului este doar o problemă de ani", arată reprezentanţii acesteia.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?