Se împlinesc cinci ani de la moartea poetului Adrian Păunescu

 

Scriitorul, jurnalistul și omul politic Adrian Păunescu s-a născut la 20 iulie 1943, în comuna Copăceni, județul Bălți Basarabia, și s-a stins din viață la 5 noiembrie 2010, conform Agerpres

 
 


A lucrat în presa scrisă ca redactor la revistele Amfiteatru (1966-1968), România literară (1967-1970; redactor-șef adjunct) și Luceafărul (1970-1972). Din 1973 până în 1985 este redactor-șef al revistei Flacăra. În aceeași perioadă a inițiat și a condus Cenaclul Flacăra, adevărat fenomen de masă, cu care susține, până la interzicerea sa, în 16 iunie 1985, 1.615 manifestări de muzică, poezie și dialog.

La 7 mai 1990, înființează Cenaclul ''Totuși iubirea''. Noul cenaclu susține concerte de mare succes, în țară și dincolo de actualele granițe, în special la Chișinău.

De-a lungul anilor desfășoară o activitate extrem de bogată ca ziarist. Colaborează la: România liberă, Scânteia tineretului, Magazin, Săptămâna, Luceafărul, România literară, până în 1990, și, după liberalizarea presei din decembrie 1989, la Românul, Libertatea, Pro Sport, Gazeta sporturilor, Republica, Timpul, Sport Star, 7 Zile, Jurnalul național, Sportul românesc etc. 

Realizator de emisiuni social-culturale la Televiziunea Română (1971-1981), al emisiunii radio Cenaclul Flacăra (1980-1985). Proprietar, fondator și președinte-director general al Editurii și Fundației ''Adrian Păunescu'' SRL (din 1990). A condus revista ''Flacăra lui Adrian Păunescu''.

Ca poet, a debutat în revista Luceafărul (1 mai 1960), iar editorial cu volumul ''Ultrasentimente'' (1965). A publicat foarte multe volume de versuri, printre care: ''Mieii primi'' (1967), ''Fântâna somnambulă'' (1968), ''Istoria unei secunde'' (1971), ''Repetabila povară'' (1974), ''Pământul deocamdată'' (1977), ''Manifest pentru sănătatea pământului'' (1980), ''Iubiți-vă pe tunuri'' (1981), ''Rezervația de zimbri'' (1982), ''Totuși, iubirea'' (1983), ''Viața mea e un roman'' (1987), ''Sunt un om liber'' (1989), ''Poezii cenzurate'' (1990), ''Româniada'' (1993), ''Front fără învingători'' (1995), ''Infracțiunea de a fi'' (1996), ''Tragedia națională. Sonete și alte poezii noi'' (1997), ''Deromânizarea României'' (1998), ''Cartea cărților de poezie'' (1999) (integrala poeziilor apărute în volume, cu un capitol de versuri inedite), ''Până la capăt'' (2002), ''Liber să sufăr'' (2003), ''Din doi în doi'' (2003), ''Antiprimăvara'' (2005), ''Un om pe niște scări'' (2006), ''De mamă și de foaie verde'' (2006), ''Copaci fără pădure'' (2006), ''Vagabonzi pe plaiul mioritic'' (2007), ''Rugă pentru părinți'' (a IV-a ediție, 2007), ''Încă viu'' (2008), ''Libertatea de unică folosință'' (2009).

''Eu nu aș fi vrut neapărat să împlinesc 66 de ani. Vroiam să o ia înapoi ceasornicul, să o ia înapoi calendarul, numai că nu se poate, și atunci, fatalmente, trec prin această încercare. 66 de ani înseamnă și mai multă tristețe, și mai multă responsabilitate, și mai multă speranță, pentru că eu sunt de ani și ani victima nobilă a unui pariu cu istoria. Eu am tot spus că nu vreau să mor înainte de a vedea o țară a tuturor românilor din toate provinciile lor natale. (...) Ce era dacă eram numai poet? Care era substanța scrisului meu, să zicem așa, a operei mele? Nu era nimic. Era un vid coafat. Eu am împrumutat din durerile contemporanilor mei, mi-am împrospătat propria durere cu durerea contemporanilor mei. Am fost în permanentă relație cu neamul meu. Am fost în incendiu. Am trăit iubind și, cum am zis despre Bob Dylan, 'Și am murit trăind''', a declarat Adrian Păunescu, în ultimul interviu acordat Agerpres. 



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?