"Se află în interiorul planetei noastre". TEORIA HALUCINANTĂ a specialiştilor de la Harvard

 
Teoria halucinantă a cercetătorilor de la Harvard.
Teoria halucinantă a cercetătorilor de la Harvard.
FOTO: http://www.efemeride.ro/

O echipă de oameni de știință, de la Universitatea Harvard, susține că rămășițele unui Pământ vechi, datând din timpul ciocnirii cu o altă planetă, se găsește sub mantia groasă a planetei noastre.

Această teorie interesantă, propusă de specialiștii de la Harvard, s-a născut în urma realizării unui raport izotopic din adâncul planetei noastre. Acesta arată diverse semnale, care au fost comparate sugestiv precum un ecou al unei planete care a existat în urmă cu 4,5 miliarde de ani și care se pot identifica cu existența unui corp imens chiar în interiorul Terrei, scrie efemeride.ro.

Teoria clasică a formării Lunii susține că în urmă cu peste 4,5 miliarde de ani, Terra s-a ciocnit cu o planetă numită Theia. Impactul a fost unul devastator și se presupune că energia degajată a topit bucăți incredibil de mari din acea planetă, pentru ca în final să fie distrusă în totalitate, iar Luna să se formeze.


Resturile care au rămas din Terra se află în prezent îngropate la mii de kilometri sun scoarța terestră actuală. Cel puțin aceasta este părerea specialistului Sujoy Mukhopadhyay, care susține că a reușit să strângă mai multe dovezi în acest sens. "Energia emanată în urma ciocnirii celor două planete, Terra și Theia, se presupune a fi fost una suficient de mare pentru a putea topi întreg Pământul, dar pentru că ea nu a fost distribuită uniform, o bucată imensă de planetă a supraviețuit impactului. Aceasta înseamnă că doar o emisferă s-ar fi topit și cealaltă există îngropată în interiorul noului Pământ", susține Mukhopadhyay.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
2 -6
Arret
18 Jun 23:09
lu'i Sujoy i-o fi povestit treaba asta vreo rămă, cand sapa prin gradina, sub influenta halucinogenelor.
Si gura jurnalistilor de la "efemeride" ar manca ceva...
Răspunde
15 0
Telicus
18 Jun 15:21
rămășițele... se gaseste...
greu vorbeste romaneste :)
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?