Scenariu uluitor: Băsescu ar putea candida la alegeri în R. Moldova

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, va candida la alegerile parlamentare din Republica Moldova dacă va reuşi până atunci să-şi redobândească cetăţenia moldoveană, a declarat joi seara preşedintele executiv al Partidului Unităţii Naţionale din Republica Moldova (PUN), Anatol Şalaru, fost ministru al Apărării, la postul de televiziune local TVC21, scrie Agerpres.

Potrivit acestuia, Traian Băsescu se va implica activ în campania electorala a PUN, în cadrul căruia a fost ales preşedinte de onoare.

"Dacă Băsescu va avea cetăţenia moldoveană, el va candida pentru funcţia de deputat şi va fi ales preşedinte al partidului. Vom face campanie cu el", a declarat Şalaru.

În prezent, a menţionat el, Igor Dodon tărăgănează intenţionat procesul de judecată, în care se încearcă abrogarea decretului de anulare a cetăţeniei moldovene a lui Traian Băsescu, astfel încât decizia să fie luată după alegerile parlamentare din 2018.

Fostul preşedinte al României şi soţia sa au devenit la 3 noiembrie 2016 în mod oficial cetăţeni ai Republicii Moldova, după ce au depus jurământul la Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti, potrivit Jurnal.md.

Traian şi Maria Băsescu au primit cetăţenia moldoveană prin decretul preşedintelui Nicolae Timofti, semnat la începutul lunii iunie 2016.

Ulterior, la 3 ianuarie, imediat după ce a fost învestit în funcţie, Dodon a semnat decretul prin care i-a retras cetăţenia Republicii Moldova lui Traian Băsescu, care a intentat proces.

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?