Scărişoara, cea mai mare peşteră de gheaţă din România

 
Foto: RTV
Foto: RTV
400 de peşteri şi-au săpat calea aici. În Ţara Moţilor, în vârf de Apuseni, un hău imens bine pitit într-o pădure de brad, duce spre unul dintre cei mai mari gheţari subterani din Europa - binecunoscuta Scărişoara, un adevărat cleştar de gheaţă. De numele marelui gheţar sunt legate zeci de legende cu zmei şi fete rupte din soare

În comuna Gârda de Sus, unde un indicator cam ruginit arată calea spre gheţar.Cei mai comozi pot merge cu maşinile pe drumul ce şerpuieşte până la peşteră, pe coamele verzi ale masivului. Locurile parcă-s rupte din legende, te zgâieşti în toate părţile, parcă n-ai vrea să pierzi nimic. Drumul de pământ şi piatră nu prea dă însă pace.

În apropierea gheţaului îl puteţi întâlni pe primul ghid ,care însoţea demult turiştii. Va puteţi opri să-i vizitaţi muzeul,acum muzeograf, o casă moţească adevărată cu acoperiş de paie. Iar prispa lui Ilieşie Paşcu parcă te îndeamnă să depeni poveşti despre zmeii de odinioară.

E frig, e-adevărat, dar Scărişoara este impresionantă. Parcă apa a vrut să treacă pe aici, dar i-a plăcut hăul, aşa că s-a răzgândit. Mai întâi s-a zgribulit, apoi a încremenit pentru totdeauna. Este cea mai mare peşteră cu gheaţă din România, şi e bătrână, are peste 3000 de ani. Chiar la intrare străjuieşte „foca de gheaţă“, aşa îi spune, care îşi arată mândră colţii spre tavanul peşterii.

Peştera măsoară 36 de metri, adica tot atât cât are un bloc de 10 etaje.
Nu se ştie exact când a fost descoperită peştera, dar a fost menţionată pentru prima dată în 1863. Cert este că la începutul secolului al 19-lea, în lipsa apei din zonă, localnicii coborau în peşteră ca să ia gheaţă, pe care o lăsau să se topească. Atracţia Scărişoarei este aşa zisa biserică din peşteră, unde există cam 100 de formaţiuni de stalagmite.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?