Procesul "Bombonica" a transformat Instanța în teatru de război

 

Procesul Bombonica a transformat, pas cu pas, Instanţa Supremă într-un ,,teatru de război". În ultimele luni, sute de persoane au venit să îl întâmpine pe Liviu Dragnea, înainte de proces. Mai întâi au fost cei care l-au huiduit, apoi, pentru a acoperi scandările, au fost aduşi cei care l-au aplaudat. Dar de fiecare dată, gărzi de corp alături de jandarmi i-au făcut lui Dragnea culoar prin mulţime. 

Cel mai recent episod a fost în 20 mai, când, în absenţa protagonistului, sute de persoane au venit să îşi arate sprijinul. 


Cu o lună în urmă, a ieşit buluceală generală.




Jandarmii, umăr la umăr cu gărzile de corp, s-au mobilizat de fiecare dată şi au făcut scut în jurul social-democratului, au îmbrâncit pe toată lumea, inclusiv jurnalişti, ca să îl protejeze pe Dragnea. 


Nu fiecare moment petrecut de Liviu Dragnea la instanță a fost marcat de tensiuni. În timp ce aștepta ca procesul său să fie luat în discuție de magistrați, al treilea om în stat și-a potolit foamea, în repetate rânduri, cu mâncarea de zi cu zi a românului de rând- covrigul de un leu. În alte situații, a "navigat" pe internet în căutare de undițe. 



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?