Scandalul Laufer-Iohannis ar putea duce la o "monitorizare specială" din partea CE

 

Împuternicitul Guvernului Federal al Germaniei pentru Imigrare şi Minorităţi, dr. Bernd Fabritus, a afirmat vineri că atacurile la adresa minorităţii naţionale a germanilor din România au ajuns la un nivel care nu poate fi acceptat şi a menţionat că "în urma densităţii acestor atacuri", Consiliul Europei ar putea "decide o monitorizare specială".



"Îmi face deosebită plăcere să constat că România are un sistem de protecţie a minorităţilor exemplar în Europa. În schimb, este foarte trist să constat că practica, în viaţa cotidiană din România, pare să fie alta. Atacurile inacceptabile la adresa minorităţii naţionale a germanilor din România au ajuns la un nivel care nu poate fi acceptat într-o ţară în secolul al XXI-lea şi într-o ţară care a ratificat convenţia cadru pentru protecţie minorităţilor", a declarat, pentru AGERPRES, dr. Bernd Fabritius, care a participat la seminarul cu tema "Centenarul Marii Uniri - 100 de ani de la Rezoluţia Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia".

Oficialul german spune că "Guvernul României trebuie să-şi asume aceste atacuri, pentru că ele sunt de o anvergură atât de amplă, încât, dacă rămân necontestate de Guvern, acesta lezează obligaţia sa de a proteja minoritatea germană nu numai pe baza convenţiei cadru a Consiliului Europei, ci şi pe baza Convenţiei bilaterale româno-germane din anul 1992".

Bernd Fabritus a amintit, în acest sens, declaraţia senatorului Liviu Pop, preşedintele Comisiei pentru învăţământ din Senat, care ar "denigra Forumul Democrat al Germanilor, în totalitate, ca organizaţie nazistă".

"Este o insultă, o calomnie nepermisă la adresa tuturor membrilor din această comunitate, o declaraţie care a fost culminată ulterior de o declaraţie a domnului consilier şef al doamnei prim-ministru, domnul Vâlcov, care, la fel, este de neacceptat. M-am bucurat, la un moment dat, să aflu că preşedintele partidului de guvernământ, domnul Dragnea, a încercat o delimitare de aceste declaraţii, dar am fost stupefiat să constat, la câteva zile ulterior, ca domnia sa în persoană să readucă atacuri şi să nu facă paşii necesari pentru a proteja minoritatea germană din România", a spus Fabritius.

Împuternicitul Guvernului Federal al Germaniei pentru Imigrare şi Minorităţi subliniază că "una e să se constate din punct de vedere juridic ca o organizaţie înfiinţată în 1990 să fie succesor legal al unei alte organizaţii, dar să se constate că această organizaţie ar fi continuatorul unei organizaţii naziste, deci să se aprecieze activitatea actuală ca o continuare a unei activităţi criminale, este o calomnie, este o insultă colectivă de neacceptat".

"Ca şi cum cineva ar acuza Guvernul actual al României că ar fi continuatorul Guvernului ceauşist PCR-ist din perioada comunismului. Sunt aberaţii care sunt de nepermis în domeniul politic civilizat", a opinat Fabritius.

Oficialul german consideră că "scopul acestor devieri" l-ar reprezenta o "campanie electorală de stilul cel mai murdar pentru alegerile prezidenţiale".

"Este foarte evident scopul acestor devieri. Regret să constat că ne aflăm deja în plină campanie electorală de stilul cel mai murdar pentru alegerile prezidenţiale, iar unii candidaţi apreciază, probabil, că prin calomnie la adresa altor candidaţi să se profileze. Deci, fac pe altul urât ca să arăt eu mai frumos. Nu cred că este o strategie care va fructifica în societatea românească, pe care eu am constatat-o a fi deja suficient de matură, suficient de pregătită pentru a demasca asemenea strategii", a susţinut Fabritius.

Acesta a informat că a adresat scrisori oficiale autorităţilor de la Bucureşti.

"Nu am vorbit numai cu ei. Le-am adresat scrisori oficiale. Ca reprezentant al Guvernului Federal pentru protecţia minorităţilor, m-am adresat inclusiv domnului preşedinte al Senatului, m-am adresat doamnei prim-ministru. Am primit un răspuns din partea domnului preşedinte al Senatului, care s-a delimitat de declaraţiile respective, dar nu s-a schimbat nimic. Doamna prim-ministru încă nu a considerat necesar să se delimiteze de aceste atacuri. În ultimele două luni, am avut mai multe demersuri. Am vorbit chiar cu foştii colegi din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, unde există o comisie specială pentru protecţia minorităţilor. În urma densităţii acestor atacuri, Consiliul Europei va decide o monitorizare specială în această temă", a menţionat oficialul german.

El şi-a exprimat speranţa că "Guvernul României îşi va asuma cât mai urgent această obligaţie de a proteja minoritatea germană". "Mă tem să se producă o scindare în societate, una pentru care, ulterior, Guvernul va avea mult de făcut pentru a depăşi scindarea, pe care acum o acceptă sau chiar o doreşte", a mai spus Fabritius. 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?