Scandal în Comisia Juridică a Senatului. Reprezentanta P.General, dată afară. OUG 14, adoptată

Scandal în Comisia Juridică a Senatului. PSD cere o nouă dezbatere pe Ordonanţa 13
Scandal în Comisia Juridică a Senatului. PSD cere o nouă dezbatere pe Ordonanţa 13

Scandal în Comisia Juridică din Senat, după ce reprezentantul Parchetului General, Irina Kugaly, a fost dată afară de la şedinţă, de către Şerban Nicolae, preşedintele Comisiei. Justificarea lui Nicolae a fost: "Nu apare nimeni aşa pe neaşteptate, doamna de la Parchet s-a autoinvitat". Un schimb de replici a avut loc şi între Şerban Nicolae şi Alina Gorghiu, după ce reprezentanta PG a părăsit sala de şedinţe, liberala spunându-i acestuia, că în curând, ar putea să evacueze şi Opoziţia din sală. La finalul şedinţei, OUG 14 a primit aviz pozitiv în Comisia Juridică, în unanimitate. Votul în plenul Senatului are loc marţi dimineaţă.