Satul din România în care toți oamenii poartă acelaşi nume

 

Nu întâmplător un cătun din județul Neamț se numește „Țepeșeni". Numele localității nu putea fi altul, având în vedere faptul că toți locuitorii săi, aproximativ 300, poartă acelaşi nume: Ţepeş.



Pe lângă numele comun, Ţepeş, localnicii mai au un nume înscris în cărţile de identitate, iar ca să nu se încurce, fiecare dintre ei are şi câte o poreclă.

„Avem Ţepeş Greuruş, Ţepeş Nica, Ţepeş Bobescu. Se întâmplă foarte des să ne confunde poştaşul. Vecinul meu este tot Ion Ţepeş Greuruş şi e numai cu un an mai mic decât mine. Suntem trei Ţepeş Greuruş“, povesteste un tânăr din Ţepeşeni, potrivit antenasatelor.ro.

„Porecla vine de la ce necazuri sau ce atitudini sau ce făcea fiecare: făcea câte o poznă, sau cânta, sau mergea cocoşat. Greuruş, de exemplu vine de la greeruş, sau greiere, adică omului îi plăcea să cânte“, a explicat Gheorghe Ţepeş Greuruş, un alt locuitor din cătun.

Potrivit unui bătrân de 68 de ani din Ţepeşeni, numele locuitorilor de aici ar fi fost, la origine, „Chepeş”, însă cu timpul a luat forma „Ţepeş”.

O altă versiune este că numele provine de la domnitorul Vlad Ţepeş.

„Pe timpul domniei lui Vlad Ţepeş, s-a refugiat aici, în sat, o familie care a fugit din cauza obiceiului că erau traşi oamenii în ţeapă. S-au înmulţit şi aşa s-a format satul Ţepeşeni. Aşa am auzit din bătrâni“, afirmă Toader Ţepeş, zis „Pişpechi“ ca să se deosebească de alţi cinci consăteni care poartă acelaşi nume.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?