SĂPTĂMÂNA MARE. Cele şapte săptămâni ale Postului Mare reprezintă şapte trepte de spiritualitate, timp în care interdicţiile erau ţinute şi respectate de către toată suflarea satului.
SĂPTĂMÂNA MARE. Săptămâna începe cu Lunea Mare şi Sfântă, zi care reprezintă începutul patimilor lui Isus de la intrarea în Ierusalim. În unele sate ale comunei Ilia, judeţul Hunedoara, exista credinţa conform căreia, că cine moare în Săptămâna Mare va merge direct în iad, deoarece raiul este închis.
SĂPTĂMÂNA MARE. Marţea, denumită şi Seacă este o zi în care sătenii considerau că trebuiau luate măsuri împotriva infertilităţii atât vegetale, cât şi animale. În satele de câmpie, preoţii erau chemaţi de gospodari să slujească în hotarul satului, împotriva dăunătorilor din holdele de grâu, iar în satele de munte se făceau descântece pentru a nu seca laptele la oi şi la vaci.
Marţea Mare este ultima zi când se mai prestează muncă la câmp, când se spală şi se face curăţenie generală în gospodării. Gospodarii curăţă curţile, adună toate gunoaiele şi repară gardurile. În Marţea Mare, candela trebuie să ardă toată ziua.
SĂPTĂMÂNA MARE.Miercurea Paştelui aducea cu sine interdicţia de a se toarce, deoarece, credeau sătenii că torsul le putea “întoarce minţile”. În unele sate se petrecea în nopţile de miercuri spre joi, obiceiul strigării peste sat, un fel de “judecată de apoi” a colectivului în vederea purificării pentru sărbătoarea apropiată. “În Miercurea Paştilor nu spălam rufe şi nu mai mîncam urzici că erau déjà măritate (trecute) şi unele babe îngropau oarece ouă la hotar să nu bată piatra”.
Citeşte mai mult pe zhd.ro.
