Săndoi: Rezultatul e foarte important, ne dă moral şi ne menţine cu şanse reale de calificare

 
Foto: NewsIn
Foto: NewsIn
Selecţionerul naţionalei de tineret a României, Emil Săndoi, a declarat, marţi, după victoria cu Moldova, că rezultatul este foarte important pentru moralul jucătorilor săi, dar şi pentru că menţine reprezentativei tricolore şanse mari de calificare la CE din 2011.


"Îi felicit pe băieţi pentru victorie. Se vede încă lipsa de omogenitate a echipei, dar e important e rezultatul, care ne dă moral şi ne menţine cu şanse reale de calificare. După ce ne-am deprins, la unii jucători a intervenit automulţumirea, dar e normal la vârsta lor. Sper să profităm de pasul greşit al Rusiei în Feroe", a spus Săndoi.

Tehnicianul a vorbit şi despre atmosfera de pe stadionul Ion Oblemenco: "Mă aşteptam să fie mai mulţi spectatori, dar vremea nu a ţinut cu noi. Oricum, eu mă bucur că au suţinut echipa şi au aplaudat jucătorii de la formaţiile rivale. Vom reveni la Craiova. Ar fi fost frumos să marcheze şi un jucător al Universităţii, dar o să aibă ocazia în următoarele meciuri. Lung a avut o evoluţie bună, la fel de bună ca în campionat".


Autor a două goluri cu Moldova, Gabriel Torje spune că România trebuie să învingă în ultimele două meciuri din acest an din grupă şi, pe de altă parte, s-a declarat uimit de atitudinea publicului craiovean, care l-a aplaudat în momentul înlocuirii: "Sper să o ţinem tot aşa până la finalul anului. Mai avem două meciuri pe care trebuie să le câştigăm. Nu credeam că o să mă aplaude suporterii, dar se vede că aici oamenii cunosc fotbalul".

Mijlocaşul Universităţii Craiova, Ştefan Bărboianu, a povestit o întâmplare petrecută înainte de meci, atunci când Torje i-a spus că va marca în meciul cu Moldova, iar fanii din Bănie îl vor aplauda: "Pentru noi, jucătorii Universităţii, a fost un meci important pentru că am câştigat la Craiova cu echipa naţională. Sperăm să vină cât mai mulţi suporteri, dacă vom reveni aici. Torje mi-a spus înainte de meci că va marca şi că îi va pupa pe spectatori, iar ei o să-l aplaude".

Mijlocaşul oaspeţilor Arthur Pătraş, legitimat la Oţelul Galaţi, susţine că înfrângerea s-a datorat greşelilor personale din defensivă ale colegilor săi: "Am pierdut prosteşte, pe greşelile noastre din apărare. Am fost primiţi bine aici şi e normal, pentru că România este mai aproape de noi decât Rusia".

Naţionala de tineret a României a învins, marţi, la Craiova, reprezentativa similară a Republicii Moldova, scor 3-0, în cadrul preliminariilor Campionatului European din 2011 şi a înregistrat a patra victorie din tot atâtea meciuri.

Clasament Grupa 1: 1. România 12p (4 jocuri), 2. Rusia 9p (4j), 3. Moldova 4p (3j), 4. Insulele Feroe 4p (3j), 5. Letonia 3p (3j), 6. Andorra 0p (5j).

Următorul meci al echipei conduse de Emil Săndoi va avea loc la 10 octombrie, în deplasare, contra Letoniei, iar 3 zile mai târziu va evolua pe teren propriu, împotriva Insulelor Feroe.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?