Salarii record în domeniul IT

 
Salariul în IT, 1.500 euro
Salariul în IT, 1.500 euro

Politica guvernamentală de majorări salariale în sectorul bugetar a pus o presiune uriaşă şi pe salariile din privat. Astfel, salariul mediu net din IT a ajuns cote record, informează Realitatea Financiara.



Salariul mediu net a urcat cu 32 de lei în luna octombrie faţă de septembrie 2018, până la valoarea de 2.720 lei.

Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2720 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 32 lei (+1,2 %). Salariul brut este de 4.532 lei.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) – 6380 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1580 lei).

În sectorul bugetar 3 s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (+4,2 % ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice), în administraţie publică (+0,4%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (+0,3%).



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?