Salarii întârziate în şcoli. Strigătul disperat al profesorilor: "Nu avem parte de respect"

Salarii întârziate în şcoli. Strigătul disperat al profesorilor: "Nu avem parte de respect"
Salarii întârziate în şcoli. Strigătul disperat al profesorilor: "Nu avem parte de respect"

Salariile mărite cu trei procente vin cu întârziere pentru dascăli. La fel ca și în decembrie, și luna aceasta lefurile nu au ajuns la timp în buzunarele celor care se ocupă de educația copiilor noștri. Oamenii s-au dus joi la Ministerul Educației să ceară explicații. Oficialii le-au transmis că a fost o problemă tehnică, iar banii vor ajunge în conturi cel târziu luni. 



Adrian Drăgușanu este profesor de istorie de peste 25 de ani la unul dintre cele mai importante colegii din Capitală. Mărturisește că trăiește un moment umilitor: "E păcat pentru că șansa unei națiuni este educația. Tot timpul în istorie, observăm că națiunile care și-au educat copiii și-au educat viitorul, s-au asigurat de un progres în următoarele două, trei generații".

Toți angajații din învățământ au fost afectați de schimbările fiscale generate de mutarea contribuțiilor de la angajator la angajat! Mai mult, circuitul banilor s-a schimbat. În loc de primării, inspectoratele sunt cele care se ocupă de plata salariilor. De aici și explicația întârzierilor.

"Nu avem parte de respect, nici noi, nici copiii cu care lucrăm și cred că îl merităm", spune o profesoară logoped.

"Atâta timp cât noi suntem considerați formatori de destine și atâta timp cât copiii sunt dați în grija noastră, eu cred că ar trebui să fie pus preț și respectată această profesie", susţine o altă profesoară.

Lefurile au întârziat și în cazul celor peste 20.000 de angajați part-time din învățământ.

"Astăzi vor intra o parte din bani, ceilalți până luni. Dacă sunt persoane care au primit banii astăzi, vineri, cel târziu luni vor avea banii pe card", spune Cornelia Popa-Stavri, secretar general FSLI.

"Eu am făcut calculul uitându-mă în celelalte țări: în Germania, în Danemarca și mi-a ieșit că trebuie să am 6.000 de lei. Eu am 2.000 de lei şi un pic", declară un profesor.

Profesorii români au cele mai mici salarii din Uniunea Europeană. Un dascăl cu o vechime de 20 ani câștigă cel mult 2.500 de lei pe lună, de 15 ori mai puțin comparativ cu un coleg din Luxemburg.

 

Alte subiecte pe Realitatea.net



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?