S-a inventat primul contraceptiv masculin administrat pe cale orală. Iată ce arată studiile

La fel ca și pastilele pentru femei, contraceptivul experimental pentru bărbați, DMAU, combină activitatea unui hormon masculin precum testosteronul și progestinul, un antiestrogen. Iată ce a arătat studiul.



Cercetătorii de la Universitatea Washington, spun că acesta trebuie administrat o dată pe zi, timp de 30 de zile.

„DMAU reprezintă un pas major în dezvoltarea unei pastile masculine'”, a precizat Stephanie Page, autoarea acestui studiu.

Progresul pentru crearea unei pilule contraceptive masculine a fost oprit din cauza problemelor la ficat care pot apărea odată cu administrarea de testosteron. De asemenea, DMAU conţine un acid gras, care încetineşte curăţarea organismului datorată administrării substanţei.

Pentru a studia eficienţa produsului, cercetătorii au inclus 100 de bărbaţi cu vârstele cuprinse între 18 şi 50 de ani, unde s-au testat trei doze diferite: 100, 200 şi 400 de miligrame. Studiul a durat 28 de zile şi a fost terminat de 83 de bărbaţi. Cercetătorii au prelevat mostre de sânge, pentru a testa nivelul de hormoni şi colesterol.

La cea mai mare doză de DMAU, 400 mg, participanţii au avut o scădere semnificativă a nivelului de testosteron şi a doi hormoni necesari pentru producţia de spermă.
Conform descopera.ro, nivelurile scăzute sunt în concordanţă cu contracepţia eficientă arătată în studiile pe termen lung.

„În ciuda nivelului scăzut de testosteron din sânge, foarte puţini subiecţi au raportat simptome specifice deficienţei sau excesului de testosteron”, a precizat Page.

„Toate grupurile care au luat DMAU au avut o creştere în greutate şi o descreştere a colesterolului bun, dar, conform lui Page, efectele sunt minore. Toţi participanţii au trecut cu succes de testele de siguranţă, inclusiv cele care au în vedere funcţionarea optimă a ficatului şi rinichilor.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?