S-a aflat cauza morţii starului din Austin Powers

S-a aflat cauza morţii starului din Austin Powers

Decesul actorului american Verne Troyer, star al seriei de filme "Austin Powers", a fost provocat de abuzul de alcool, iar poliţia a stabilit oficial că acesta s-a sinucis, potrivit tmz.com.

 

 


Pe 2 aprilie, actorul a fost transportat la spital cu o ambulanţă, iar un purtător de cuvânt al Los Angeles Fire Department a declarat la momentul respectiv pentru site-ul de ştiri TheWrap că la linia de urgenţă a fost raportat, de la locuinţa lui Troyer din Hollywood, un caz de "presupusă otrăvire/ intoxicare".

Pe 21 aprilie, actorul a murit, la vârsta de 49 de ani, iar poliţia a decis să deschidă o anchetă. Miercuri, poliţia a dat publicităţii un raport oficial în care se arată că actorul s-a sinucis.

Anul trecut, în aprilie, Troyer a fost spitalizat din cauza dependenţei de alcool, despre care a şi vorbit public ulterior. 

Verne Troyer suferea de nanism provocat de acondroplazie şi, cu o înălţime de 81 de centimetri, era unul dintre cei mai scunzi oameni din lume.

Troyer a devenit celebru pentru rolurile Mini-Me din seria "Austin Powers", precum şi Griphook din primul film al francizei Harry Potter, "Harry Potter şi piatra filozofală" (2001).

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?