Rusia, mutare-șoc la Marea Neagră. A activat un distrugător plin de rachete

 
Rusia, nava de război la Marea Neagră
Rusia, nava de război la Marea Neagră

Rusia, mutare-șoc la Marea Neagră. A mobilizat un distrugător dotat de rachete care făcea partea din flota de la Marea Nordului.



Rusia își arată mușchii în fața SUA. Distrugătorul "Severomorsk" (Udaloy, în codificarea NATO), echipat cu rachete, din cadrul Flotei ruse a Nordului, se află de două zile în Marea Neagră, relatează vineri presa ucrainiană.

Pentru prima oară de la anexarea Crimeii în 2014, Rusia a adus în apele Mării Negre nu o simplă navă de desant din cadrul altei flote ruse decât cea din Marea Neagră, ci o navă de război care face parte din forţa principală navală de atac a marinei ruse, a declarat în acest context expertul ucrainean Andrei Klimenko pentru portalul LB.

La nici două zile după ce s-a anunţat intrarea navei de desant americane USS Fort McHenry la 7 ianuarie în Marea Neagră, Rusia a întreprins un pas similar, conform presei ucrainene, care precizează că distrugătorul Severomorsk a intrat miercuri în apele Mării Negre.

Iniţial, Ministerul Apărării rus anunţase luni că a mobilizat vasul de patrulare 'Pâtlivâi' din cadrul Flotei ruse cu baza la Sevastopol (Crimeea) să supravegheze acţiunile navei Fort McHenry în Marea Neagră, conform RIA Novosti.

Toate aceste demersuri intervin pe fondul tensiunilor dintre Rusia şi Ucraina după incidentul naval de la sfârşitul lunii noiembrie când trei nave militare ucrainene au fost sechestrate cu forţa, iar echipajele lor capturate, în apropiere de strâmtoarea Kerci de către gărzile de coastă ruse sub pretextul că ar fi încălcat apele teritoriale ruse.

Kievul aşteaptă o înăsprire a sancţiunilor SUA împotriva Rusiei după incidentul naval din noiembrie şi noi livrări de arme americane, precum şi o sporire a prezenţei NATO în Marea Neagră, potrivit Agerpres.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
karicioplanul
12 Jan 19:17
sa vezi cind vor activa celula pizide ...
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?