Rusia încearcă să întindă o mână către Marea Britanie. Ce răspuns au dat englezii

Relaţiile dintre Rusia şi Marea Britanie sunt extrem de tensionate după otrăvirea, la 4 martie, a fostului agent dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia la Salisbury, în sud-vestul Angliei.



În acest context, ambasadorul rus la Londra, Aleksandr Iakovenko, a solicitat o întrevedere cu ministrul de externe britanic Boris Johnson pentru a discuta despre ancheta referitoare la otrăvirea fostului spion rus Sergehi Skripal şi a fiicei sale, pe teritoriul Marii Britanii, conform agerpres.ro.

"Sperăm într-un răspuns constructiv dinspre partea britanică şi avem încredere că o astfel de întâlnire va avea loc în viitorul apropiat", a relatat RIA - preluată de Reuters - citând declaraţiile unui purtător de cuvânt al Ambasadei Rusiei la Londra.

"Din nefericire, starea actuală a contactelor Foreign Office cu ambasada este complet nesatisfăcătoare. Credem că a sosit momentul său organizăm o întrevedere între ambasadorul Aleksandr Iakovenko şi ministrul afacerilor externe Boris Johnson, pentru a discuta despre ansamblul chestiunilor bilaterale, precum şi despre ancheta referitoare la incidentul de la Salisbury", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al ambasadei ruse.

Ministerul de Externe britanic a confirmat primirea unei astfel de solicitări. "Îi vom răspunde la momentul potrivit", a declarat o purtătoare de cuvânt a ministerului, potrivit Reuters, preluat de agerpres.ro.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?