Rusia a sistat livrarea de gaze către Ucraina şi doreşte reînceperea negocierilor

 
Foto: Realitatea TV
Foto: Realitatea TV
Rusia a întrerupt livrarea de gaz către Ucraina, după ce nu a ajuns la niciun consens cu Kievul privind încheierea unui nou acord. Ucraina a confirmat că debitul este scăzut şi a precizat că oprirea livărilor nu va avea impact asupra popluaţiei, pentru că ţara are rezerve pentru a ieşi din iarnă.

După anunţul sistării livrărilor către Ucraina, Gazprom a asigurat că tranzitul gazelor spre Europa nu a fost afectat, ba chiar a fost mărit debitul. De altfel, statele europene deţin rezerve în cazul în care ar rămâne un timp fără combustibilul venit din Rusia.

"Livrările pentru export au fost sporite la 326 milioane de metri cubi pe zi", a declarat purtătorul de cuvânt al companiei Gazprom, Serghei Kuprianov.

Gazprom avertizase de miercuri că nu va mai livra gaz Ucrainei dacă un nou contract nu va fi semnat până la miezul nopţii.

"Chemăm la o continuare a negocierilor", a declarat purtătorul de cuvânt al Gazprom, Serghei Kuprianov, într-o conferinţă de presă transmisă în direct la televiziune.

Contractul prin care Rusia livra gaz Ucrainei a expirat la ora 7.00 GMT (9.00, ora României), a anunţat la 1 ianuarie 2009 un purtător de cuvânt al companiei Gazprom, care deţine monopolul exporturilor de gaz ale Rusiei. Compania Gazprom a afirmat miercuri că a primit o scrisoare de la societatea ucraineană Naftogaz prin care Kievul ameninţa că va confisca gazul rus destinat Europei, dacă nu se renegociază şi contractul referitor la tranzitul gazelor.

Neînţelegerile au pornit de la preţul gazului furnizat de Rusia, care cere 250 de dolari pe mia de metri cubi, în timp de Ucraina este dispusă să ofere cel mult 201 dolari.

O a doua condiţie impusă Kievului este plata a aproape jumătate de miliard de dolari, sumă ce reprezintă penalităţile aplicate pentru întârzierea achitării facturilor.

În urmă cu trei zile, Ucraina şi-a plătit restanţele de un miliard şi jumătate de dolari, dar nu şi penalităţile.

Compania rusă Gazprom, monopol de stat, a spus că nu va fi semnat niciun contract referitor la preţul de livrare în 2009 a gazelor ruse pentru Ucraina, dacă Kievul nu plăteşte în totalitate o sumă de peste două miliarde de dolari reprezentând plata pentru gazele livrate în noiembrie şi decembrie, plus penalităţi pentru întârzierea efectuării plăţilor. Compania rusă susţine că Ucraina îi datorează 805,8 milioane pentru livrările de gaz din noiembrie, 862,3 milioane pentru gazul din decembrie, la care se adaugă penalităţi pentru întârzierea plăţilor ce se ridică la 450 de milioane de dolari.

Îngrijorată de repetarea acestei situaţii, Comisia Europeană a cerut miercuri Rusiei şi Ucrainei să găsească prin negociere o soluţie la noul conflict pe care îl au.

Nu este prima dată când între Rusia şi Ucraina izbucneşte un război al gazelor. În ianuarie 2006, exporturile către Europa au fost afectate, când Moscova a acuzat Kievul de furt din conducte. 20 la sută din livrările de gaz rusesc către Europa tranzitează Ucraina.

Statele Unite au pledat joi pentru restabilirea nivelului normal al livrărilor de gaze, după ce Rusia a sistat aprovizionarea Ucrainei cu gaz din cauza unei dispute contractuale, şi le-a cerut ambelor părţi să ia în considerare implicaţiile umanitare ale unei întreruperi pe timpul iernii. "Sperăm că Rusia şi Ucraina îşi pot rezolva disputa legată de gaz şi de termenii aranjamentelor lor privind livările de gaz într-un mod transparent şi comercial", a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Gordon Johndroe. "Cerem ambelor părţi să ţină seama de implicaţiile umanitare ale oricărei întreruperi pe timp de iarnă în furnizarea de gaz", a adăugat purtătorul de cuvânt.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?