Cristiano Ronaldo a pierdut Balonul de Aur, dar a primit o distincţie râvnită de mulţi

 

Câştigătorul a cinci trofee Balonul de Aur, Cristiano Ronaldo, ştia că nu va fi desemnat cel mai bun jucător al anului 2018 şi a preferat să lipsească de la gala de la Paris, din acest an.



Atacantul portughez a urcat însă pe podium, fiind al doilea cel mai bun din lume, în timp ce, fostul rival din La Liga, Lionel Messi a ocupat doar locul cinci în clasament, potrivit Mediafax.

Susţinătorii lui Cristiano Ronaldo au invadat site-urile de socializare cu mesaje de susţinere pentru vedeta lui Juventus, iar cele mai puternice cuvinte au venit chiar de la sora lusitanului.

"Din păcate, aceasta este o lume care trăieşte în sărăcie, condusă de mafie şi de nenorociţii de bani. Dar puterea lui Dumnezeu este mai mare decât toată putrefacţia. Dumnezeu ia, dar nu eşuează", a scris sora lui Ronaldo, Elma Aveiro, pe contul ei de Instagram.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?