Ronald Gavril, învins de David Benavidez în meci pentru titlul mondial WBC, categoria supermijlocie

Boxerul român Ronald Gavril a fost învins la puncte de americanul David Benavidez în meci pentru titlul mondial WBC la categoria supermijlocie, sâmbătă seara, într-o gală desfăşurată la Mandalay Bay Events Center din Las Vegas.



Benavidez, care l-a învins la puncte (decizie split) pe Gavril şi în primul lor meci pentru titlul mondial, în septembrie, a primit decizia în unanimitate, cu 119-109, 120-108 şi 120-108, la capătul unei confruntări pe care a dominat-o de la un capăt la altul.

David Benavidez a fost pugilistul care a avut mai mult iniţiativa, a lovit mai puternic, mai mult şi i-a spart constant garda lui Gavril cu lovituri de stânga, conform Agerpres.

Ronald ''The Thrill'' Gavril a avut şi el câteva runde mai bune, a cincea şi în finalul meciului, când soarta meciului era clară, însă a suferit mult, alegându-se cu arcada dreaptă şi cu nas sângerând în acest meci.

Benavidez a avut multe lovituri bune, iar în runda a patra a fost aproape să îl trimită pe Gavril la podea, românul fiind dezechilibrat de un pumn şi trimis în corzi.

Meciul de sâmbătă a fost o revanşă a duelului din luna septembrie, când Ronald Gavril (31 ani) a fost învins la puncte de David Benavidez (21 ani), tot la Las Vegas. Benavidez (20 ani în acel moment) a fost văzut învingător de doi arbitri-judecători, cu 116-111 şi 117-111, în timp ce Gavril (care l-a trimis la podea pe american în ultima rundă) a fost creditat ca învingător de altul, cu 116-111.

În septembrie, David Benavidez a devenit cel mai tânăr campion mondial din istorie la categoria supermijlocie, dar şi cel mai tânăr campion mondial la zi, indiferent de categorie.

Benavidez are acum 20 de victorii la profesionişti din tot atâtea meciuri (17 KO), în timp ce Gavril (31 ani) are 18 victorii (14 KO) şi 3 înfrângeri.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?