Romanul "Un veac de singurătate", una dintre lecturile "traumatizante" ale lui Saramago

Scriitorii se împart în două grupuri, cel al autorilor capabili să definească noi fundamente în literatură şi grupul mai numeros al celor care urmează, în propriile creaţii, drumurile deschise de alţii, scrie Saramago, luni, pe blogul său, în articolul intitulat "Gabo". Garcia Marquez şi-a folosit ingenuitatea pentru a deschide şi construi un nou drum în literatură, numit "realismul magic", pe care mulţi autori  îl urmează acum, constată Saramago.

După lecturarea celor 500 de pagini ale romanului "Un veac de singurătate", ai nevoie să-ţi clarifici gândurile, să-ţi disciplinezi inima, pentru a putea înţelege noua lume care s-a deschis, scrie Saramago. "În viaţa mea de cititor, au fost puţine experienţe de acest fel. Dacă termenul de traumă ar avea un sens pozitiv, atunci sunt fericit să-l aplic aici", încheie Saramago elogiul la adresa colegului de generaţie, Garcia Marquez.

Saramago şi-a inaugurat propriul jurnal electronic în septembrie 2008. Pe blogul http://cuaderno.josesaramago.org, scriitorul a postat note zilnice, editate într-un tiraj de 5.000 de exemplare. La vârsta de 85 de ani, scriitorul abordează, astfel, o nouă formă de literatură, pe care o numeşte"espace perso" (spaţiu personal). Primul text pe blogul lui Saramago se intitulează "Palabras para una ciudad" (Cuvinte pentru un oraş) şi este, în fapt, o scrisoare de dragoste "adresată" oraşului Lisabona.

Născut pe 16 noiembrie 1922 la Azinhaga (Ribatejo), José Saramago şi-a făcut debutul în 1947, cu un roman renegat ulterior chiar de către el. De-abia după 20 de ani, Saramago a început să publice poezie, cronici literare şi politice, nuvele, piese de teatru,  revenind la roman abia în 1977, cu "Manual de pictură şi caligrafie". Cartea care l-a consacrat este  "Memorialul mănăstirii"  (publicat în 1982, apărut la Polirom în 2007), care, alături de "Anul morţii lui Ricardo Reis" (1984, Polirom - 2003 şi 2009) şi "Istoria asediului Lisabonei" (1989, Polirom - 2004), formează seria narativă cu tematică istorică. În 1991, a publicat cel mai controversat roman al său, "Evanghelia după Isus Cristos" (Polirom - 2003), care reconstruieşte o viaţă apocrifă a lui Iisus. În 2005, i-a apărut volumul autobiografic "Fărâme de memorii" (Polirom - 2009), urmat de microromanul "Călătoria elefantului" , aflat în pregătire tot la Polirom.

García Márquez, unul dintre cele mai sonore nume ale literaturii hispanice, laureat al Nobelului pentru literatură în 1982, şi-a făcut debutul în literatură ca nuvelist, în 1955,  cu "La hojarasca" ("Furtuna frunzei"). Titlul care l-a consacrat este romanul "Un veac de singurătate", care a fost interpretat de critică ca început la "realismului magic" în literatură. După anii '70, scrie febril, apărându-i "Toamna patriarhului" ("El otoño del patriarca ", 1975), "Cronica unei morţi anunţate" ("Crónica de una muerte anunciada",  1981), "Dragostea în vremea holerei" ("El amor en los tiempos del cólera", 1985), "Generalul în labirintul său" ("El general en su laberinto", 1989), romanul ultimelor zile ale lui Simón Bolívar’. În 1996, îi apare cronica jurnalistică "Veşti despre o răpire" ("Noticia de un secuestro"), carte care va fi ecranizată în acest an.

Diagnosticat cu cancer în 1999, García Márquez a început să lucreze la povestea propriei vieţi, "A trăi pentru a-ţi povesti viaţa" ("Vivir para contarla"), care rememorează primii săi 30 de ani. În 2004, s-a reîntors la ficţiune, nuvela "Povestea târfelor mele triste" ("Memoria de mis putas tristes ") fiind ultimul titlu semnat de autor.