Românii de la Microsoft ar putea fi primii concediaţi

 
Foto: macmicro.mcmaster.ca
Foto: macmicro.mcmaster.ca
Un senator american a cerut companiei Microsoft, care intenţionează să concedieze 5.000 de angajaţi, să renunţe în primul rând la străinii care au viză de muncă şi nu la americani, ceea ce i-ar putea afecta pe numeroşii români care lucrează în această societate.

În februarie 2008, ambasadorul american la Bucureşti din perioada respectivă, Nicholas Taubman, a declarat că "se spune că la sediul central al Microsoft din Seattle, una din limbile cele mai des auzite după engleză e româna, vorbită de cei peste 300 de angajaţi români".

"Mi-e teamă că Microsoft va păstra muncitorii străini şi nu angajaţii americani care au aceleaşi calificări, atunci când îşi va pune în aplicare planul de concedieri", a declarat senatorul Charles Grassley, un republican din Iowa, într-o scrisoare datată din 22 ianuarie.

Microsoft a surprins neplăcut investitorii joi, când a dat publicităţii rezultatele trimestriale, ce nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor de pe Wall Street. Compania a anunţat şi că va concedia 5.000 de angajaţi şi că nu va mai face previziuni pentru restul anului fiscal.

Microsoft este una dintre companiile cu cei mai mulţi angajaţi străini cu vize temporare, acordate în cadrul unui program ce le permite societăţilor şi universităţilor americane să angajeze persoane din alte ţări, într-o categorie considerată de Guvern drept "loc de muncă specializat".
Compania a precizat vineri seară că unii dintre cei care îşi vor pierde locurile de muncă nu vor fi americani. "Ne pasă de toţi angajaţii noştri, astfel încât oferim servicii şi asistenţă pentru a încerca să ajutăm fiecare muncitor afectat, fie că este american sau străin, care lucrează în această companie cu viză", a declarat un purtător de cuvânt al Microsdoft, într-un comunicat.

Microsoft are mii de angajaţi străini, potrivit lui Grassley, care i-a cerut directorul companiei, Steve Ballmer, să ofere o prezentare detaliată a slujbelor care vor fi eliminate şi să precizeze câţi muncitori concediaţi sunt străini cu vize de muncă şi câţi sunt americani. "Microsoft are o obligaţie morală de a apăra muncitorii americani, acordându-le prioritate în timpul acestei perioade dificile din punct de vedere economic", a scris Grassley.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?