Primul test pentru România la șefia Consiliului UE

 
Consiliul European
Consiliul European
FOTO: EC - Audiovisual Service

România va prezida marți prima reuniune a Consiliului Uniunii Europene, după preluarea preşedinţiei rotative, la 1 ianuarie. La Bruxelles, ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, va prezida reuniunea Consiliului Afaceri Generale, formațiunea Consiliului UE care răspunde de garantarea coerenței lucrărilor desfășurate de toate formațiunile instituției. 



Potrivit agendei furnizate de Consiliul UE, reuniunea va fi marcată de prezentarea priorităților președinției României pentru următoarele șase luni, preluată la 1 ianuarie 2019, la 12 ani de la aderarea la UE.

Cei patru piloni tematici care reprezintă în aceste șase luni fundamentul agendei de lucru a președinției României la Consiliul UE vizează: Europa convergenței, Europa siguranței, Europa, actor global şi Europa valorilor comune.

De asemenea, președinția română urmează să îi informeze pe miniștrii țărilor UE cu privire la planurile sale referitoare la adoptarea Cadrului Financiar Multianual 2021-2027, potrivit caleaeuropeana.ro.

Pe agenda reuniunii CAG de marți se mai află și problematica identificării unui răspuns coordonat al țărilor UE cu privire la dezinformare și referitor la o mai bună comunicare despre Europa către cetățeni.

Jean-Claude Juncker vine la București și se întâlnește cu... Dragnea

Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, vine săptămâna aceasta la București și se va întâlni, între alții, cu Liviu Dragnea, cel care a dat recent în judecată Comisia Europeană, la Curtea Europeană de Justiție, în legătură cu ancheta privind Tel Drum.

Jean-Claude Juncker va fi însoțit de Colegiul comisarilor, iar programul oficial prevede pentru vineri, 11 ianuarie, inclusiv o întâlnire cu Dragnea, președinte al Camerei Deputaților. Informația a fost oferită de eurodeputatul român Monica Macovei.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?