România, ţintă a insurgenţilor islamişti care au "instaurat" un califat în Irak şi Siria

 
România, ţintă a insurgenţilor din Irak şi Siria
România, ţintă a insurgenţilor din Irak şi Siria

Jihadiştii din cadrul grupului Stat Islamic în Irak şi Levant (SIIL), angajaţi în lupte în Siria şi Irak, au anunţat duminică istaurarea unui califat, regim politic islamic dispărut în urmă cu aproape un secol, relatează AFP. O hartă care a circulat intens pe reţelele de socializare arată intenţia sialmiştilor de a se extinde în întreg Orientul Mijlociu, în Africa şi Asia, dar şi Europa, inclusiv România. 

România este una dintre ţintele insurgenţilor sunniţi care au preluat controlul în mai multe oraşe din Irak şi Siria şi au "şters", practic, graniţa dintre cele două state. O hartă care a circulat pe internet arată că insurgenţii visează la o extindere în întreaga regiune, dar şi în jumtatea de Nord a Africii, în Asia, şi în Europa - Spania şi Europa de Este, ba chiar şi Austria. 

Într-o înregistrare audio publicată pe un site, SIIL, care se va numi acum "Stat islamic", l-a desemnat pe şeful său Abu Bakr Al-Baghdadi drept "calif" şi "lider al musulmanilor de pretutindeni".

Acest califat urmează să fie impus în regiunile aflate sub controlul jihadiştilor în Siria şi Irak, unde ei au reuşit că ocupe mai multe teritorii.

"În cursul unei reuniuni, Shura (consiliul) Statului islamic a decis să anunţe instaurarea unui califat islamic şi să desemneze un calif pentru Statul musulmanilor. Jihadistul Al-Baghdadi a fost desemnat drept calif al musulmanilor", a anunţat, potrivit acestei înregistrări, Abu Mohammad al-Adnani, purtătorul de cuvânt al SIIL.

Al-Baghdadi "a acceptat această desemnare şi a devenit astfel calif al musulmanilor de pretutindeni", a adăugat el.
Cuvintele "Irak" şi "Levant" au fost suprimate pe sigla SIIL, al cărui nume oficial a devenit acum "Stat islamic", a adăugat al-Adnani.

El a apreciat că acest califat "era dorit de către toţi musulmanii".

Al-Adnani i-a avertizat pe "musulmani că sunt datori să jure credinţă acestui califat".

"Teritoriul care este acum sub control se întinde de la Aleppo la Diyala", potrivit lui.

În urma unei ofensive-fulger, lansată pe 9 iunie în Irak, acest grup jihadist a ocupat oraşul Mosul, un mare teritoriu al provinciei Ninive (nord), precum şi regiuni ale provinciilor Diyala (est), Salaheddine, Kirkuk et Al-Anbar (vest), aflându-se în prezent la distanţa de aproximativ o sută de kilometri de Bagdad.

În Siria, grupul controlează marea parte a provinciilor Ar-Raqqah (nord) şi Deir Ezzor (est), situate la frontiera cu Irakul.

"A venit timpul ca Umma (naţiunea) lui Mahomed să renască din propria-i cenuşă şi să se debaraseze de ruşine şi umilinţă. Zorii demnităţii şi soarelul jihadului se ridică, iar victoria este aproape", a afirmat al-Adnani.
"Credeţi, supuneţi-vă califului şi susţineţi Statul, care în fiecare zi devine mai puternic, iar duşmanii săi - mai slabi", a adăugat purtătorul de cuvânt.

După primii patru califi care au condus după moartea profetului, califatul şi-a cunoscut "epoca de aur" în timpul Omeiazilor (661-750) şi Abbasizilor (750-1517), înainte de a dispărea odată cu Imperiul Otoman, în 1924.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
8 -3
SALAMU ISLAMU ALLAHU SATANU TERORISTU ALECU
01 Jul 23:15
TOATE RELIGIILE LUMII[BUDISM,CRESTINISM,IUDAISM,HINDUISM,ETC]SUNT PACIFISTE,CU EXCEPTIA IDEOLOGIEI DIABOLICE,EXTREMISTE NUMITA ISLAM..."RELIGIA" URII SI SUPUNERII INVENTATA IN SEC.AL VII-LEA D.C DE CATRE ACEL PERVERS DEPRAVAT TALHAR PEDOFIL MO,IMPOSTORUL CRIMINAL ANTICRESTIN ARAB..."PROFETUL" TERORISMULUI ISLAMIC,CARE IMPOSTOR ARAB,DUPA CE PLAGIAZA CATE CEVA DIN BIBLIA IUDEO-CRESTINA,SCRISA IN TOTALIATE DE EVREI,INVENTEAZA VERSETELE SATANICE[QUR-ANUS]PRIN CARE SE DA DREPT URMAS AL TUTUROR PROROCILOR,REGIILOR SI-A CELORLALTI CONDUCATORI DESCRISI DE BIBLIE,CARE ERAU CU TOTII EVREI,DAR PE CARE IMPOSTORUL TERORIST ARAB II DECLARA...MUSULMANI!?INCLUSIV PE IISUS CRISTOS[CULMEA BLASFEMIEI!...INSEAMNA CA TOTI CRESTINI-S MAHOMEDANI?]STOPAND ASFEL RASPANDIREA CRESTINISMULUI IN ORIENTUL MIJLOCIU SI INSTITUIND DE FAPT,PRINTR-O GROAZNICA TEROARE[VIOLURI,TALHARII.CRIME]PRIMUL STAT ISLAMIC[SATANIC!]DIN LUME IN PENINSULA INAPOIATILOR ARABI,FANATICII SALBATICI CARE AU PLECAT APOI SA CUCEREASCA INTREAGA LUME IN NUMELE LUI SCARAOSCHI.
Răspunde
12 -3
marcu
01 Jul 10:26
mai islamistilor, excludeti Romania, noi ne autodistrugem singuri. Rusii si americanii la un loc, nu ne pot face atata rau pe cat reusim noi...
Răspunde
6 -4
hamangiu
01 Jul 10:11
Daca vor incerca sa atace bazele americane din Turcia va fi foarte nasol pentru ei! De altfel totul pare o facatura americana. SUA nu mai pot trimite trupe in Iraq, ar fi un scandal prea mare, dar ar putea trimite trupe in Siria in baza unei cereri de ajutor venita din partea Iraqului, a Turciei.
De fapt cam asta e problema, turcii sprijina pe Assad pe ascuns, asa cum Pakistanul il ascundea pe bin Laden de multa vreme.
Răspunde
11 -4
mi se rupe
01 Jul 01:42
niste imbecili islamicii astia si toti care-i sustin. Sa incerce sa atace o tara NATO si-o sa vada ce-on sa se intample.
Răspunde
3 -3
tara pasnica
30 Jun 23:57
Incidente intr-o tara foarte pasnica = un motiv provocat de interventie....
Numai ca proverbul zice "Socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ" s-ar putea ca urmarile sa nu fie cele scontate......
Răspunde
2 -3
tara pasnica
30 Jun 23:56
Incidente intr-o tara foarte pasnica = un motiv provocat de interventie....
Numai ca proverbul zice "Socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ" s-ar putea ca urmarile sa nu fie cele scontate......
Răspunde
17 -3
vali
30 Jun 22:21
la tehnologia actuala imprastii ceva pulbere cu avionul si ramane curat curat . doar verdeata si nisip .
Răspunde
13 -3
hai hui
30 Jun 21:52
Cine a scos bazaconia asta ?!! Cu ce scop ?! ... dar si Europa, inclusiv Romania este o facatura, o intoxicare ! Pai, de ce nu "inclusiv Germania, Bulgaria, Belgia, Franta, Albania, Olanda, Austria, Croatia, Bosnia-Hertegovina, Ungaria etc. etc."
Răspunde
Comentariu ascuns datorită voturilor negative ale vizitatorilor. Click aici pentru vizualizare.
10 -2
fashuts
30 Jun 22:01
10 Satanismul in califate ? Hai ca esti tare...
4 -1
SALAMU ISLAMU ALLAHU SATANU TERORISTU ALECU
01 Jul 22:59
5 TOATE RELIGIILE LUMII[BUDISM,CRESTINISM,IUDAISM,HINDUISM,ETC]SUNT PACIFISTE,CU EXCEPTIA IDEOLOGIEI DIABOLICE,EXTREMISTE NUMITA ISLAM..."RELIGIA" URII SI SUPUNERII INVENTATA IN SEC.AL VII-LEA D.C DE CATRE ACEL PERVERS DEPRAVAT TALHAR PEDOFIL MO,IMPOSTORUL CRIMINAL ANTICRESTIN ARAB..."PROFETUL" TERORISMULUI ISLAMIC,CARE IMPOSTOR ARAB,DUPA CE PLAGIAZA CATE CEVA DIN BIBLIA IUDEO-CRESTINA,SCRISA IN TOTALIATE DE EVREI,INVENTEAZA VERSETELE SATANICE[QUR-ANUS]PRIN CARE SE DA DREPT URMAS AL TUTUROR PROROCILOR,REGIILOR SI-A CELORLALTI CONDUCATORI DESCRISI DE BIBLIE,CARE ERAU CU TOTII EVREI,DAR PE CARE IMPOSTORUL TERORIST ARAB II DECLARA...MUSULMANI!?INCLUSIV PE IISUS CRISTOS[CULMEA BLASFEMIEI!...INSEAMNA CA TOTI CRESTINI-S MAHOMEDANI?]STOPAND ASFEL RASPANDIREA CRESTINISMULUI IN ORIENTUL MIJLOCIU SI INSTITUIND DE FAPT,PRINTR-O GROAZNICA TEROARE[VIOLURI,TALHARII.CRIME]PRIMUL STAT ISLAMIC[SATANIC!]DIN LUME IN PENINSULA INAPOIATILOR ARABI,FANATICII SALBATICI CARE AU PLECAT APOI SA CUCEREASCA INTREAGA LUME IN NUMELE LUI SCARAOSCHI.
21 -1
fashuts
30 Jun 21:15
Crimeea stat islamic... le dau rusii cateva mii de megatone de uraniu de le piere cheful de marele califat
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?